Preschimbarea unei persoane fizice autorizate in membru al unei asociatii familiale

Sunt considerati membrii ai familiei si pot face parte dintr-o asociatie familiala, conform legii 300/2004, sotul, sotia si copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani la data autorizarii asociatiei familiale, precum si rudele acestora pana la gradul al patrulea inclusiv

Astfel, daca o persoana a desfasurat activitati independente o perioada, dar din varii motive doreste sa presteze acele activitati alaturi de alti membri ai familiei, va fi nevoita sa isi suspende activitatea desfasurata in mod individual, sau, cum in mod gresit denumeste legea, sa ceara « anularea » autorizatiei in baza careia a functionat pana la acel moment.

Desi aceasta situatie de anulare a autorizatiei nu este prevazuta expres de legea 300/2004, ea se deduce implicit din prevederile art. 12, alin.1 : « O persoana fizica care desfasoara activitati economice în mod independent sau o asociatie familiala are dreptul de a detine o singura autorizatie. »
Pentru anularea autorizatiei, contribuabilul trebuie sa completeze o cerere tip, care se poate obtine de la Primaria competenta (tot la Primarie se si depune). In afara de datele personale de identificare si de codurile CAEN corespunzatoare activitatii desfasurate, contribuabilul trebuie sa mentioneze in cerere perioada pentru care doreste sa i se aprobe anularea autorizatiei si motivul acestei anulari.

La cerere se ataseaza: copie dupa BI/CI, autorizatia emisa de Primarie in original si copie, vizata pe anul in curs (se vizeaza intai daca e cazul si se plateste taxa anuala de 28,5 lei), certificatul de inregistrare in original si copie si un certificat fiscal in original eliberat de Administratia Financiara competenta, prin care sa se ateste faptul ca respectivul contribuabil are cotele de impozit platite la zi.

Lasă un comentariu