Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat luni, pe blogul său, că atmosfera ostilă creată la adresa sa de suporterii roş-albaştri la meciul cu FC Timişoara nu a fost întâmplătoare şi reprezintă unul dintre atacurile la care a fost supus în ultima perioadă, pentru a fi discreditat în prag de alegeri.
„Nimic din ceea ce s-a petrecut nu este întâmplător. Am fost supus la diferite atacuri în ultima perioadă. Aceastea arată cât de incomod sunt ca adversar politic. Dacă nu se tem de mine, de ce îmi caută nod în papură? Eu nu sunt nici mai bun şi nici mai rău decât mă cunosc oamenii. Am rămas acelaşi, însă atacurile se dovedesc din ce în ce mai dure. Incidentele au fost provocate. S-a creat acest scandal şi chiar a fost scandat numele meu. Asta arată clar care a fost miza ‘războiului’ din Ghencea”, a mai precizat finanţatorul.
Patronul stelist a luat apărarea firmei de securitate pentru intervenţia împotriva revoltei suporterilor. „Ceea ce s-a întâmplat pe stadionul Steaua este foarte grav. Toată lumea a văzut ce atmosferă s-a creat acolo. Nu mai putem vorbi despre spectacol dacă oamenii pleacă din tribune plini de sânge şi răni. Sunt violenţe pe care nu le poate nimeni accepta”, a declarat acesta.
Suporterii Stelei de la peluzele arenei din Ghencea au intrat în conflict cu forţele de ordine la începutul primei reprize a partidei cu FC Timişoara, după ce au aprins mai multe torţe şi au aruncat cu scaune în jandarmi. După intervenţia firmei de securitate angajată de Steaua, cele două facţiuni ale galeriei au părăsit stadionul, postându-se în faţa intrării, unde au continuat bătaia cu jandarmii.
Sursa: NewsIn