Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2006, pronunţându-se asupra excepţiei competenţei funcţionale a secţiei invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, a dispus scoaterea cauzei având ca obiect acţiunea reclamantei S.C. CIT SA de pe rolul acestei secţii şi înaintarea ei unei secţii Comerciale a aceleiaşi Curţi de Apel.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art.45 din O.U.G. nr 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, modificată şi completată prin O.U.G. nr 23/2004, republicată, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art.38 sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul său, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
În raport de atribuţiile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi de sfera de aplicare a procedurii de executare silită reglementată de această ordonanţă, instanţa a reţinut că raportul dedus judecăţii este unul comercial.
În speţă, reclamanta societatea comercială a contestat adresa GC/24953/20 iunie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – Direcţia Generală Executări Silite şi Licitaţii prin care a fost înştiinţată că, urmare a nerespectării condiţiilor şi termenelor în care s-au acordat înlesniri la plată prin Convenţia de acordare a înlesnirilor la plată a obligaţiilor la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, facilităţile au fost anulate, astfel încât se continuă executarea.
Chiar dacă reclamanta a solicitat şi anularea acesteia din urmă adrese şi s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în esenţă, în cauză începuse procedura de executare silită în temeiul O.U.G. nr 51/98, republicată, pentru două creanţe, una fiscală şi una bancară, ce au format obiectul unei convenţii de eşalonare, convenţie anulată unilateral de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel încât această măsură poate forma obiectul unei contestaţii la executare.
În contextul în care debitorul sumelor pentru care s-a început executarea silită este o societate comercială, chiar dacă una dintre creanţe este o creanţă bugetară de asigurări sociale, executarea silită pornită de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 şi implicit contestaţiile la executare nu sunt de competenţa instanţelor de contencios – administrativ, ci a instanţelor specializate în judecarea litigiilor legate de aplicarea acestei ordonanţe, respectiv secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, apreciind că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise de o autoritate a administraţiei publice centrale pentru sume ce reprezintă obligaţii fiscale datorate către bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate, astfel încât, în temeiul art.10 din Legea nr. 554/2004 şi art.45 din O.U.G. nr. 51/1998, competenţa de soluţionare a cauzei revenea secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul de judecată din 9 ianuarie 2007, în considerarea dispoziţiilor art.316, coroborat cu art.298 şi 136 Cod proc. civ. instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie pusă în discuţia părţilor la acelaşi termen.
Pronunţându-se asupra acestei excepţii, în condiţiile art.137 Cod proc. civ. Înalta Curte constată că este întemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile art.299 alin. (1) Cod proc. civ. pot forma obiect al recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, dispoziţiile art.282 alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Prin urmare raportat la această trimitere realizată de textul de primă referinţă în ceea ce priveşte recursul, încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
În speţă prin încheierea atacată s-a examinat doar regularitatea formală a sesizării secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin prisma competenţei funcţionale a acesteia, dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei unei secţii comerciale.
Soluţia astfel adoptată nu echivalează cu o dezinvestire a instanţei prin declinarea competenţei pentru a putea fi atacată în condiţiile art.158 alin.(3) Cod proc. civ. întrucât necompetenţa nu poate viza decât instanţele, ca entităţi juridice de sine stătătoare, iar nu structurile interne ale acestora.
Reţinând aşadar că încheierea din discuţie are caracterul unei încheieri premergătoare, atacabilă numai odată cu fondul, în condiţiile art.316 coroborate cu art.299 şi art.282 alin. (2) Cod proc. civ. Înalta Curte a respins recursul declarat împotriva acesteia ca inadmisibil.