Judecata este modul în care instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ.
Instanţa de judecată înseamnă un complet de judecată format din judecători, în compunerea prevăzută de lege, şi din grefier, cu participarea procurorului.
Compunerea instanţei se impune a fi aceeaşi pe tot parcursul procesului.
Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică judecarea unei cauze.
Judecătorul, dacă apreciază că este necesară prezenţa unei părţi care nu s-a prezentat, ia măsuri pentru prezentarea acesteia, în sensul că poate dispune aducerea părţii la instanţă cu mandat de aducere sau mandat de aducere cu însoţitor (un poliţist), care se execută de lucrătorii de poliţie de la unitatea în raza căreia locuieşte partea.
Obligatoriu se citează de fiecare dată, indiferent dacă sunt prezenţi sau nu la judecată, militarii în termen şi deţinuţii.
Părţile pot participa la proces chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citaţia.
2.Cum se organizează şi se desfăşoară o şedinţă de judecată :
Potrivit dispoziţiilor art. 295 Cod procedură penală, preşedintele completului de judecată (judecătorul) are obligaţia să ia din timp toate măsurile necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Este bine de ştiut că, dosarele penale înregistrate la instanţă, sunt repartizate aleatoriu, adică prin intermediul unui program computerizat ( Ecris sau MJREP). În acest fel, computerul stabileşte ziua şedinţei de judecată a unei cauze şi completul care va judeca cauza.
Şedinţa de judecată începe la ora comunicată pe citaţie.
După ce judecătorul declară deschisă şedinţa de judecată, întreabă părţile prezente dacă dosarul în care au fost citate se amână fără discuţii, din motive legale şi temeinice iar aceste dosare se strigă în ordinea în care au fost cerute sau potrivit ordinii stabilită de judecător.
Dacă sunteţi parte într-o asemenea cauză sau martor, când vă auziţi numele strigat, răspundeţi prezent şi vă prezentaţi în faţa judecătorului, cu actul de identitate şi urmaţi indicaţiile acestuia.
Preşedintele completului de judecată sau judecătorul are obligaţia să ia măsuri pentru menţinerea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată, putând limita accesul publicului în sala de judecată, în raport de mărimea sălii de şedinţă.
În cursul judecăţii puteţi formula cereri de probe, invoca excepţii sau pune concluzii. Asupra tuturor cererilor şi excepţiilor, judecătorul este obligat să se pronunţe prin încheiere motivată, după ce le-a pus în discuţia tuturor părţilor.
La fiecare termen de judecată, toate aspectele discutate în şedinţa publică în legătură cu un dosar, sunt consemnate de către grefierul de şedinţă într-un caiet, după care acesta întocmeşte încheierea de şedinţă care se semnează apoi de judecător sau preşedintele completului de judecată.
Minuta se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier.
Prin soluţionarea cauzei, judecătorul pronunţă o hotărâre care trebuie să rezolve atât latura penală a cauzei (cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui inculpat) cât şi latura civilă (pretenţiile formulate de partea civilă). Totodată, sunt fixate şi cheltuieli judiciare, cu arătarea persoanei care trebuie să le achite. Se mai pot dispune confiscări, anulări de acte (înscrisuri), restituiri de bunuri.
Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural pot fi îndreptate,din oficiu sau la solicitarea părţii. Aceasta se dispune prin proces-verbal la urmărire penală sau prin încheiere la instanţă. Pentru lămuriri suplimentare puteţi fi chemat la organul de urmărire penală sau la instanţă. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra sumelor de bani pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurator
4.Alte aspecte referitoare la judecată:
-judecarea unei persoane aflate în detenţie se face în prezenţa acesteia, fiind obligatorie aducerea ei în instanţă;
-actul de sesizare a instanţei (rechizitorul întocmit de procuror) în copie, trebuie comunicat inculpatului;
-dacă asistenţa juridică este obligatorie, va fi prezent şi apărătorul ales sau desemnat din oficiu de instanţă;
-înainte de începerea audierii părţilor, judecătorul dispune citirea în şedinţă publică a actului de sesizare (rechizitorului);
-părţile vătămate şi părţile civile se ascultă primele după care se audiază inculpatul;
-părţile dintr-o cauză penală îşi pot pune reciproc întrebări, prin intermediul preşedintelui completului de judecată;
-poate respinge o întrebare dacă apreciază că nu este necesară cauzei;
-judecătorul dictează grefierului de şedinţă,după audierea unei părţi,conţinutul declaraţiei date de aceasta;
-martorii sunt îndepărtaţi din sală când sunt audiate părţile, fiind chemaţi apoi, pe rând, pentru audiere;
-în cursul procesului penal, judecătorul poate dispune sancţionarea pecuniară (amendarea judiciară) a martorilor, experţilor, interpreţilor, etc;
-pentru motive întemeiate se poate dispune, la cererea părţilor sau din oficiu, ascultarea expertului sau interpretului din cauză;
-la finele dezbaterilor trebuie să fie acordat obligatoriu, ultimul cuvânt inculpatului;
-într-o cauză penală se pot depune şi concluzii scrise de către partea interesată;
-hotărârea judecătorească penală nu se comunică părţilor care au fost prezente la dezbateri (la judecarea pe fond a cauzei).
Comunicarea dispozitivului hotărârii se face doar părţilor care au lipsit de la judecată, totdeauna persoanelor juridice care sunt părţi într-o cauză penală (unităţi, instituţii, etc.) şi inculpaţilor arestaţi precum şi la locul de detenţie al acestora.