ART. 378 Noul Cod Penal 2014 Abandonul de familie Infracţiuni contra familiei
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
dl avocat ma numesc costache daniela si am un copil din casatoria anterioara legea ia increditat pentru crestere fostului sot si pe mine ma obligat sa ii platesc pensia iar acum fostul sot e pe moarte cum as putea sa imi iau copilul mentionez ca copilul are 10 ani si inca ceva va rog sa imi spuneti el spune ca ii lasa scris la sora lui care locuieste in italia sa ii dea copilul poate sa faca asa ceva va moltumesc