Potrivit art.425 Cod comercial „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului”.
În mod asemănător, art.82.1 din Regulamentul de transport C.F.R. din 1997 prevede următoarele: „Calea ferată care a primit la transport marfa cu scrisoarea de trăsură este răspunzătoare de executarea transportului şi de integritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare”.
Expresia „pierderea sau stricăciunea lucrurilor” folosită de legiuitorul comercial, la fel cu sintagma „integritatea mărfii”, pe care o întâlnim în textele Regulamentului din 1997, denotă că în sfera lor se includ atât lipsurile cantitative, cât şi cele calitative ale bunurilor transportate.
În transportul de mărfuri răspunderea cărăuşului poate fi antrenată pentru:
a) pierderea totală a mărfii;
b) pierderea parţială a mărfii;
c) avaria;
d) depăşirea termenului contractului de transport.
Culpa cărăuşului este prezumată în următoarele situaţii:
– marfa n-a fost eliberată destinatarului sau pusă la dispoziţia lui în termen de 30 de zile de la data care urmează termenului de eliberare;
– în situaţia lipsurilor cantitative ce apar când cărăuşul a cântărit marfa pe cântarele sale sau n-a cântărit-o, dar avea obligaţia să o facă.
În situaţia culpei dovedite, cărăuşul răspunde şi în următoarele cazuri:
– lipsuri cantitative din mărfurile a căror cântărire nu este obligatorie şi nu au fost cântărite de cărăuş, iar mijlocul de transport închis a sosit fără urme de violare, scurgere, sustragere, avarie şi cu sigiliile intacte sau, în cazul mijloacelor de transport deschise, sosite cu semnele intacte;
– în cazul substituirii, diluării, alterării sau avariei mărfii în cursul transportului, când mijloacele de transport închise nu au fost violate sau în cazul mijloacelor de transport deschise, când semnele de pe mărfurile transportate sunt intacte.
Răspunderea pentru pierderea mărfii
Prin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea mărfii la destinaţie generată de distrugerea sau rătăcirea ei, eliberarea unei alte mărfi, eliberarea către un alt destinatar, folosirea mărfii de către cărăuş sau neeliberarea ei în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de eliberare.
Pierderea mărfii poate fi totală sau parţială.
Pierderea totală presupune lipsa întregului transport (vagon complet, colete care nu au sosit la destinaţie).
Pierderea parţială poate fi determinată de erori de cântărire, sustrageri sau de starea necorespunzătoare a mijlocului de transport.
În cazul pierderii totale, cărăuşul plăteşte despăgubiri echivalente cu contravaloarea mărfii, calculate după preţul din factură, iar în cazul în care transportul se face fără factură, după preţul curent stabilit de organele competente.
Dacă aceste preţuri nu există, despăgubirea se calculează după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate la locul şi la data la care marfa a fost primită la transport.
Pe lângă acestea, cărăuşul este obligat să restituie tariful de transport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client.
Răspunderea pentru avaria mărfii
Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiilor privind paza, supravegherea, integritatea mărfii ori punerea la dispoziţie a unui mijloc de transport corespunzător poate avea drept consecinţă deprecierea ei. Suntem în prezenţa unor factori ce influenţează calitatea mărfii şi integritatea ei.
Terminologia folosită de legiuitor este diferită: Codul comercial foloseşte termenul stricăciunea lucrurilor, Regulamentul de transport C.F.R. din 1997, termenul de avarie, celelalte acte normative folosesc termenii de substituire, diluare, denaturare, alterare şi avarie.
Pentru a stabili corect situaţia care antrenează răspunderea cărăuşului se impune determinarea conceptelor enunţate.
Prin avarie se înţelege schimbarea care a avut loc în starea exterioară sau interioară a mărfii datorată unor factori externi ce ţin de natura specifică a mărfii, schimbare ce are consecinţă modificarea cantitativă sau calitativă.
Substituire – înlocuirea unei mărfi cu altă marfă, de aceeaşi natură sau de altă natură, dar cu alte însuşiri.
Diluare – micşorarea concentraţiei unui produs aflat în stare lichidă.
Denaturare – schimbare intenţionată a naturii unui produs prin deformare, falsificare, adăugarea unei substanţe străine spre a-l face improprie scopurilor pentru care a fost destinat iniţial.
Alterare – transformarea însuşirilor unui produs sub influenţa unor factori externi, având ca efect descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.
Din analiza întreprinsă rezultă că termenul de avarie este cel mai cuprinzător concept.
În cazurile când avarierea mărfurilor este imputabilă cărăuşului acesta plăteşte o sumă de bani ca despăgubiri, corespunzătoare cu deprecierea valorii mărfii.
În cazul avariei parţiale a mărfii, despăgubirea este echivalentul pentru recondiţionarea acesteia, neputând depăşi suma ce s-ar fi plătit pentru prinderea părţii avariate.
Răspundere pentru depăşirea termenului contractului
Depăşirea de către cărăuş a termenului convenit pentru executarea transportului comportă ca sancţiune plata unor despăgubiri. Cuantumul lor, stabilit de art.428 Cod comercial, variază în funcţie de intervalul de timp al întârzierii.
În cazul unei întârzieri mai mici decât dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, proporţional cu durata întârzierii.
În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul pierde întreg preţul transportului.
Dacă preţul deplasării nu acoperă daunele, destinatarul poate cere diferenţa de la cărăuş dacă probează că ele au provenit din această cauză.
Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să fie probată deoarece calculul se bazează exclusiv pe criteriile prestabilite de părţi.