Persoanele fizice pot detine cel mult doua arme neletale

Cadrul juridic al acestor reglementari este reprezentat de legea nr. 268/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor .

Legea nr. 268/2008 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008.

Astfel, potrivit legii, persoanele fizice pot procura, in scopul detinerii, respectiv al portului si folosirii, cel mult doua arme neletale de autoaparare sau de tir sportiv.

In caz contrar, acestea risca amenzi cuprinse intre 5000 si 10000 lei.

Totodata, persoanele fizice care detin inscrise in documentele ce atesta dreptul de detinere, respectiv de port si folosire un numar mai mare de arme decat cel prevazut de actul normativ, sunt obligate ca in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a legii sa procedeze la instrainarea lor .

Nerespectarea acestei obligatii constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la un an.

Lasă un comentariu