ARTICOLUL 32 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Competenţa generală Competenţa organului fiscal

ARTICOLUL 32 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Competenţa generală Competenţa organului fiscal

CAPITOLUL I
Competenţa organului fiscal

ARTICOLUL 32

Competenţa generală

(1) Organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

(2) În cazul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competenţă specială de administrare.

(3) Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.

(4) Asistenţa şi îndrumarea contribuabililor privind aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se realizează de către aceasta şi de unităţile sale subordonate, conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OUG 88/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 29 septembrie 2010, Monitorul Oficial 669/2010;

OUG 19/2008 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 27 februarie 2008, Monitorul Oficial 163/2008;

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!