Hotararea CEDO in cauza Spinu impotriva Romaniei a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 780, din 21.11.2008.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra,
judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 1 aprilie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 32.030/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Ecaterina Gabriela Spinu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 26 aprilie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 12 iulie 2006, Curtea a decis sa ii comunice Guvernului capatul de cerere intemeiat pe articolul 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste echitatea procedurii penale. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, ea a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1971 si locuieste in Ramnicu Valcea.
1. Arestarea preventiva a reclamantei si urmarirea penala impotriva sa
5. La data de 11 ianuarie 1996, reclamanta a fost convocata la sediul politiei din Ramnicu Valcea pentru a fi audiata cu privire la un omor ce avusese loc in Oradea in noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1995. In aceeasi zi, ea a fost predata sub escorta la politia din Oradea. Reclamanta afirma ca a fost insultata in mod constant pe traseu de catre ofiterii de politie care o insoteau. Guvernul contesta aceste afirmatii si observa ca niciun element de proba nu a fost adus in sprijinul lor.
6. La data de 12 ianuarie 1996, reclamanta a fost pusa sub acuzare si arestata preventiv pentru o perioada de 30 de zile, dupa ce i-a fost adusa la cunostinta de catre procuror invinuirea de savarsire a infractiunilor de nedenuntare a talhariei urmata de moartea lui N.A., de tentativa de omor si de talharie asupra lui V.T., precum si de detinere de substante toxice, infractiuni prevazute de art. 176, 211, 312 si 262 din Codul penal si de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor si substantelor toxice.
7. La prima audiere la politie, reclamanta a negat orice participare la faptele imputate. Ulterior, ea a revenit asupra
declaratiei sale initiale si a recunoscut, in prima faza, faptele referitoare la V.T., precum si participarea sa la omorul savarsit asupra lui N.A. Ea afirma ca a recunoscut faptele imputate ca efect al relelor tratamente la care a fost supusa din partea agentilor de politie. Mai mult, ea sustine ca, in anul 1996, i-a fost prescris si administrat un tratament cu diazepam si alte medicamente pe baza de barbiturice de catre doctorul inchisorii in scopul de a o determina sa recunoasca. Guvernul contesta aceste afirmatii privind supunerea la rele tratamente si observa ca ele nu sunt sustinute.
8. Din dosarul medical al reclamantei tinut in timpul arestului sau preventiv rezulta ca aceasta a suferit de insomnie in anii 1996 si 1997 si ca i-a fost administrat un tratament pe baza de barbiturice.
9. Au avut loc perchezitii la domiciliul reclamantei si al celorlalti 2 suspecti, H.G. si M.M. La domiciliul ultimului mentionat, politia a descoperit o vesta ce ii apartinea lui M.M., cu pete de sange pe interior. Vesta a fost trimisa pentru analiza petelor de sange, insa grupa sanguina nu a putut fi stabilita. In timpul urmaririi penale, acesti 2 coinculpati si-au recunoscut participarea la faptele imputate.
10. La data de 19 februarie 1996 a aparut in presa un articol intitulat „Doi subofiteri ajunsi asasini” (in speta suspectii H.G. si M.M.), ce descria faptele imputate reclamantei. In articolul respectiv nu exista nicio mentiune explicita referitoare la sursa informatiilor pe care le prezenta.
11. Prin rechizitoriul din data de 27 mai 1996, Parchetul de pe langa Tribunalul Judetean Bihor a trimis-o in judecata pe reclamanta in acelasi timp cu M.M. si H.G. pentru infractiunile mentionate mai sus. In opinia parchetului, M.M. si H.G. ar fi comis o infractiune de talharie urmata de moartea lui N.A., pe care reclamanta nu a denuntat-o. Mai mult, reclamanta si H.G. ar fi comis o tentativa de omor si de talharie asupra lui V.T., parte civila in proces. Pentru a savarsi aceste infractiuni, reclamanta ar fi folosit substante toxice.
12. In opinia parchetului, faptele prezentate in rechizitoriu erau stabilite de raportul medico-legal, de declaratiile coinculpatului M.M. si ale reclamantei care recunosteau faptele imputate si de procesul-verbal de confruntare dintre reclamanta si victima V.T. Rechizitoriul preciza si faptul ca marturiile coinculpatului M.M. si ale reclamantei, facute in prezenta avocatilor lor alesi, au fost inregistrate pe o caseta video si consemnate in scris. Pe de alta parte, s-a mentionat ca inculpatii, asistati tot de avocatii lor, au participat la o reconstituire a faptelor.
13. Pentru parchet, faptele erau dovedite de procesul-verbal de cercetare la fata locului, de plansele foto, de reconstituire,
de identificarea unui grup de persoane, de expertizele si de documentele medicale prezentate, pe langa depozitiile martorilor si marturiile inculpatilor.
2. Instanta de fond
14. In sedinta de judecata din data de 14 octombrie 1996, reclamanta a solicitat ca tribunalul sa audieze martorii acuzarii care erau absenti. Printr-o incheiere de sedinta, instanta a dispus ca parchetul sa faca demersurile necesare pentru a-i prezenta la audiere.
15. Prin Incheierea de sedinta din data de 11 noiembrie 1996, instanta a amanat judecata pentru data de 9 decembrie
1996, pentru motivul ca martorii acuzarii nu erau prezenti, si a emis mandate de aducere in sarcina politiei, pentru a-i cauta pe martori la domiciliu si pentru a-i aduce. Un martor al apararii a fost audiat de instanta.
16. In sedinta de judecata din data de 26 ianuarie 1998, dupa mai multe amanari din cauza unor erori de procedura, instanta a constatat lipsa martorilor acuzarii si a dat citire depozitiilor pe care le-au facut in timpul urmaririi penale.
Reclamanta a contestat aceasta citire, aratand ca era necesara audierea martorilor, cu atat mai mult cu cat dovezile aflate la dosar erau contradictorii.
17. In fata instantei, reclamanta si coinculpatii M.M. si H.G. au revenit asupra declaratiilor pe care le-au dat in timpul urmaririi penale: recunoscandu-si participarea la faptele referitoare la V.T., ei au negat in schimb participarea lor la producerea mortii lui N.A.
18. In sedinta de judecata din data de 2 februarie 1998, instanta le-a ordonat reclamantei si celorlalti coinculpati sa nu contacteze mass-media pentru a da detalii despre cauza.
19. In sedinta de judecata din data de 24 aprilie 1998, reclamanta a solicitat din nou instantei sa dispuna audierea martorilor acuzarii. Mai mult, ea a aratat ca, in timpul arestului sau preventiv, a fost supusa unor rele tratamente din partea agentilor de politie si ca a fost drogata pentru a recunoaste faptele.
20. Prin Sentinta din data de 8 iunie 1998, tribunalul a schimbat incadrarea juridica a faptele si a hotarat ca din probele aflate la dosar reiesea ca reclamanta se facea vinovata de complicitate la infractiunea de talharie urmata de moartea lui N.A., de tentativa de talharie asupra lui V.T., precum si de detinere de substante toxice. Instanta a condamnat-o la pedeapsa de 10 ani inchisoare, la pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla in orasul Oradea pentru o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei si la plata unor daune-interese catre partile civile.
21. In ceea ce priveste afirmatiile reclamantei privind relele tratamente, instanta a considerat ca acestea nu au fost sustinute, ca daduse declaratia in prezenta avocatului ales si ca din caseta inregistrata in timpul audierii sale nu reiesea ca fusese supusa unor rele tratamente. Totusi, instanta a constatat ca era evident ca reclamanta avusese dificultati sa le indice politistilor traseul urmat in Oradea in noaptea crimei — ceea ce se explica prin faptul ca ea nu cunostea orasul — si ca politistii dadusera dovada de „exces de zel” atunci cand au insistat ca aceasta sa il indice cu exactitate.
22. In ceea ce priveste raspunderea penala a reclamantei pentru complicitatea la infractiunea de omor savarsita asupra lui N.A., instanta a retinut ca ea a fost dovedita de propriile sale marturii si prin cele ale coinculpatului M.M., facute in timpul urmaririi penale in prezenta avocatilor lor, precum si de petele de sange gasite pe vesta acestuia din urma, in ciuda faptului ca spalarea ei facuse imposibila analiza.
23. Un articol aparut la data de 22 septembrie 1998 in ziarul „Evenimentul zilei” a prezentat faptele, mentionand un alibi oferit reclamantei de mama sa, dar care nu fusese luat in considerare de anchetatori.
24. Un articol aparut la data de 31 octombrie 1998 in ziarul „Romania libera” a abordat de asemenea cauza, bazandu-se pe declaratiile catorva martori si ale coinculpatului M.M. Din el reiesea ca autoritatile implicate in ancheta refuzasera sa faca comentarii si sa raspunda la intrebarile ziaristilor. Un alt articol aparut la data de 6 februarie 1999 a expus un „studiu al cauzei”, realizat de ziaristul V.B. Aceste articole nu faceau nicio trimitere directa la sursa informatiilor.
3. Instanta de apel — Curtea de Apel Oradea
25. Reclamanta a formulat apel impotriva Sentintei din 8 iunie 1998, solicitand achitarea sa pentru complicitate la infractiunea de omor si pentru infractiunea de talharie asupra lui N.A., invocand insuficienta probelor. In subsidiar, ea a solicitat schimbarea incadrarii juridice cu privire la faptele imputate in nedenuntarea unei infractiuni. Ea a subliniat ca marturisise faptele intr-un moment in care se afla sub influenta anumitor medicamente.
26. La data de 29 octombrie 1998, curtea de apel a statuat ca probele erau contradictorii si ca reclamanta revenise, in fata tribunalului, asupra declaratiei sale conform careia ar fi comis talharia urmata de moartea lui N.A. La cererea reclamantei, curtea de apel i-a audiat pe martorul S.L. si pe victima V.T.
27. La data de 26 martie 1999, curtea de apel a audiat pe partea civila V.I., mostenitor al lui N.A., si pe martorii acuzarii T.G. si V.C., care au revenit asupra declaratiilor date in timpul urmaririi penale. La cererea parchetului, martorul acuzarii M.G., care asistase la reconstituirea faptelor, a fost audiat. Procesul verbal de reconstituire a faptelor, precum si rapoartele medico-legale au fost analizate de curtea de apel. Reclamanta a declarat ca nu intelege sa mai solicite administrarea altor probe.
28. In sedinta de judecata din data de 2 aprilie 1999, reclamanta, reprezentata prin avocatul sau, si-a prezentat motivele de apel. Avand ultimul cuvant, ea si-a justificat revenirea asupra declaratiei in ceea ce priveste participarea la infractiunea comisa fata de N.A. prin faptul ca, in momentul in care a dat declaratia, ea se afla sub influenta anumitor medicamente. Totusi, reclamanta a recunoscut participarea sa la tentativa de talharie asupra lui V.T.
29. Prin Decizia din data de 7 mai 1999, curtea de apel a admis apelul reclamantei, achitand-o de acuzatia de complicitate la talharie urmata de moartea lui N.A. si respingand cererea de daune-interese a partilor civile. Curtea de apel a apreciat ca situatia de fapt referitoare la decesul lui N.A. retinuta de parchet si de tribunalul judetean nu era confirmata de probele administrate in cauza. Ea a aratat ca era de datoria parchetului sa aduca dovezile suficiente care sa permita condamnarea reclamantei. Or, din dosar nu reiesea ca reclamanta era vinovata de omorul respectiv. Singura proba acuzatorie o constituiau marturiile sale, asupra carora ea a revenit, de altfel, care nu erau coroborate cu alte elemente din dosar, si aceasta cu atat mai mult cu cat martorii acuzarii au revenit ei insisi asupra declaratiilor facute in timpul urmaririi penale. Prin urmare, prezumtia de nevinovatie impunea achitarea ei.
30. Curtea de apel a statuat, in schimb, ca din probele aflate la dosar reiesea ca reclamanta se facea vinovata de savarsirea infractiunii de talharie asupra lui V.T. si de detinere de substante toxice si a condamnat-o la pedeapsa de 2 ani de inchisoare. Pe de alta parte, aceasta a dispus punerea sa in libertate, dupa ce a constatat ca durata arestului preventiv executat era egala cu cea a pedepsei aplicate.
31. Unul dintre judecatorii completului de judecata a redactat o opinie separata, argumentand ca din probe reiesea ca reclamanta era vinovata si de complicitate la talharie urmata de moartea lui N.A. El a evidentiat declaratiile foarte detaliate ale reclamantei si ale coinculpatului M.M. date in timpul urmaririi penale, prin care si-au recunoscut faptele si pe care se baza reconstituirea facuta de anchetatori. De asemenea, el a retinut ca reconstituirea fusese facuta in prezenta inculpatilor si a avocatilor lor, ceea ce excludea orice influenta si constrangere din partea anchetatorilor.
4. Instanta de recurs — Curtea Suprema de Justitie
32. Ministerul public a formulat recurs, aratand ca curtea de apel nu facuse o interpretare corecta a probelor si ca din declaratiile martorilor reiesea ca reclamanta a fost intr-adevar complice la infractiunea de omor savarsita asupra lui N.A. Nu a fost dispusa nicio noua masura de urmarire.
33. La data de 23 mai 2000, Curtea Suprema de Justitie a tinut o prima sedinta la care au fost prezenti reclamanta si ceilalti 2 coinculpati reprezentati de acelasi avocat din oficiu. Totusi, Curtea Suprema de Justitie a amanat judecata din cauza unui viciu de procedura referitor la partile civile. In acelasi timp, ea a dispus numirea unui avocat din oficiu pentru fiecare dintre coinculpati.
34. In sedinta de judecata din data de 3 octombrie 2000, reclamanta si ceilalti 2 coinculpati au fost reprezentati inca o data de acelasi avocat numit din oficiu. Dezbaterile au avut loc in aceeasi zi, iar reclamanta, avand ultimul cuvant, a solicitat respingerea recursului Ministerului Public. Reclamanta precizeaza ca nu a avut timp decat sa aprobe concluziile avocatului si ca sedinta nu a durat decat aproximativ 5 minute.
35. Prin Decizia din data de 7 noiembrie 2000, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul parchetului, casand decizia curtii de apel si confirmand sentinta pronuntata in prima instanta. Ea s-a exprimat dupa cum urmeaza:
28 „Din examinarea probelor existente in dosar rezulta ca instanta de fond a pronuntat o solutie temeinica si legala, decizia instantei de apel fiind gresita.
Din analiza atenta a declaratiilor inculpatilor, facute in cursul urmaririi penale, comparativ cu declaratiile lor date ulterior, la instante, se desprinde cu usurinta concluzia ca cele care exprima adevarul sunt relatarile facute in cursul urmaririi penale.
Relatarile inculpatilor facute in cursul urmaririi penale se coroboreaza cu alte probe, din care rezulta, in mod cert, savarsirea de catre ei a infractiunilor retinute in sarcina lor de catre instanta de fond (…).
Referitor la infractiunea de omor, a carei victima a fost N.A., declaratiile inculpatilor M.M. si R.E. [reclamanta], prin care au recunoscut savarsirea faptei, facute in cursul urmaririi, se coroboreaza cu urmele de sange identificate ulterior pe partea interioara a gecii inculpatului M.M.
La evaluarea declaratiilor inculpatilor facute la urmarirea penala (…) este de avut in vedere ca aceste recunoasteri au avut loc in prezenta aparatorilor (…).
Pe langa toate argumentele, logic si coerent prezentate in considerentele sentintei instantei de fond, sunt de avut in vedere si conduc la aceeasi concluzie si motivele exprimate in scris, prin opinia separata a judecatorului P.N. care a facut parte din completul de judecata la judecarea apelului.
Pentru toate aceste considerente, urmeaza a se admite recursul parchetului, a se casa decizia instantei de apel, cu privire la dispozitia de achitare a inculpatilor M.M. (…) si pentru inculpata R.E. [reclamanta], pentru infractiunea prevazuta de art. 26—174—176 lit. d) din Codul penal.”