Stelişti „vopsiţi“ la Dinamo

În timp ce Dinamo pierdea sâmbătă la Braşov, cei trei erau filmaţi petrecând cu băutură şi cântece dedicate marii rivale din Ghencea.

Ziarul „Libertatea“ a intrat în posesia unui filmuleţ realizat cu telefonul mobil la petrecerea organizată de Gabriel Torje la aniversarea vârstei de 19 ani, împliniţi sâmbătă, chiar în ziua în care Dinamo a pierdut la Braşov, scor 0-2.

În respectivul filmuleţ, dinamoviştii Torje, Pulhac şi Ropotan apar în ipostaze jenante, consumând cantităţi însemnate de alcool şi fredonând maneaua „Steaua e numai una“, dedicată marii rivale din Ghencea! Şocul în Ştefan cel Mare a fost total. Ieri, după câteva ore de paralizie, conducerea şi suporterii clubului au reacţionat, anunţând măsuri drastice.

Amendă de 5.000 de euro

Gabriel Torje a încercat ieri să „dreagă busuiocul“. „Totul e un trucaj! A fost pusă acea manea despre Steaua pe fundal, ca să se vândă mai bine clipul. Nu s-a auzit acea melodie la mine în casă“, ne-a declarat Torje, cu toate că în respectivul clip se aude limpede cum Pulhac acompaniază cu patos maneaua care „curge“ dintr-un laptop.

Cei trei au fost filmaţi de partenera unui prieten de-al lui Torje, care ulterior a dat publicităţii clipul. „Sper să nu se supere suporterii pe noi. Nu au de ce. Noi doar am stat în casă, iar eu, fiind ziua mea, le-am dat prietenilor câte un pahar de şampanie“, a mai spus mijlocaşul dinamovist, acesta nefiind înştiinţat până aseară că ar fi primit vreo amendă. Preşedintele dinamovist, Nicolae Badea, a anunţat însă că amenda pentru fiecare dintre cei trei este de 5.000 de euro.

„Să fie daţi afară!“

 

avocat@coltuc.ro

Lasă un comentariu