Art. 51 Codul vamal 2014 Originea nepreferenţială Originea mărfurilor
CAPITOLUL II
Originea mărfurilor
SECŢIUNEA 1
Originea nepreferenţială
Art. 51
(1) Mărfurile originare dintr-o ţară sunt acele mărfuri obţinute în întregime sau produse în acea ţară.
(2) Prin mărfuri obţinute în întregime într-o ţară se înţelege:
a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei ţări;
b) produse vegetale recoltate acolo;
c) animale vii, născute şi crescute acolo;
d) produse obţinute de la animale vii crescute acolo;
e) produse de vânătoare sau de pescuit obţinute acolo;
f) produse de pescuit maritim şi alte produse obţinute din afara apelor teritoriale ale unei ţări de către navele înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acelei ţări;
g) mărfuri obţinute sau produse la bordul navelor-uzină din produse menţionate la lit. f), originare din acea ţară, cu condiţia ca astfel de nave-uzină să fie înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acesteia;
h) produse obţinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale, cu condiţia ca acea ţară să aibă drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul respectiv;
i) deşeuri şi produse reziduale, rezultate din operaţiuni de fabricare, precum şi articole uzate, dacă acestea au fost colectate în ţara respectivă şi sunt folosite doar pentru a recupera materia primă;
j) mărfuri care sunt produse acolo, exclusiv din mărfuri menţionate la lit. a)-i) sau din derivatele lor, în orice stadiu al producţiei.
(3) În sensul prevederilor alin. (2), cuvântul ţară se referă şi la marea teritorială a statului respectiv.