Art. 243 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 243

(1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 şi 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoştinţă de această situaţie şi poate calcula suma datorată legal şi stabili debitorul. Această operaţiune reprezintă înscriere ulterioară în evidenţa contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.

(2) Cu excepţia cazurilor menţionate la art. 240 alin. (2) şi (3), înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă dacă:

a) decizia iniţială de a nu înscrie drepturile în evidenţa contabilă sau de a le înscrie la o sumă mai mică decât cea legal datorată a fost luată pe baza dispoziţiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţii vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acţionând cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la declaraţia vamală;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili că autoritatea vamală nu procedează la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), când se stabileşte statutul preferenţial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autorităţile unei alte ţări, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi se dovedeşte incorectă, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care, mai ales, este evident că autorităţile care au eliberat certificatul au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile nu îndeplineau condiţiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferenţial. Se poate invoca buna-credinţă a debitorului când acesta poate demonstra că, în timpul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligenţele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratamentul preferenţial au fost respectate.