MODEL DE MOTIVE DE RECURS DEPUSE PRIN CERERE SEPARATĂ

MOTIVE DE RECURS DEPUSE PRIN CERERE SEPARATĂ

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul [1]_ _, domiciliat_, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva sentinţei/deciziei civile nr._/_, pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel_ în contradictoriu cu intimatul [2]_, domiciliat în_, depun în_exemplare [3]

Motivele recursului

solicitându-vă ca, în baza acestora, să dispuneţi_(casarea sau, după caz, modificarea) sentintei/deciziei atacate, iar în consecinţă _ [4]

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 304 pct._C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea recursului, solicit proba cu înscrisuri, pe aspectul_

Anexez alăturat completarea la taxa judiciară de timbru, calculată la

valoarea contestată prin motivele de recurs, de_lei [8],

precum şi înscrisuri probatorii noi, certificate pentru conformitate, respectiv_, în dublu exemplar.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [9]_

Explicaţii

[1] Calitate procesuală activă (recurent) poate avea oricare dintre părţile de la judecata în fond sau din apel care a pierdut procesul, succesorii în drepturi ai acestora, persoanele sau organele cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală activă alături de titularii drepturilor, atunci când au sesizat instanţa de fond (de exemplu, autoritatea tutelară, atunci când ea a introdus cererea de chemare în judecată) sau procurorul, indiferent de titularul cererii de chemare în judecată [ art. 45 alin. (5) C. proc. civ. ].

[2] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul de fond sau de apel ori, după caz, succesorii în drepturi ai acestora, care nu au declarat recurs.
[3] Motivele de recurs se depun într-un număr de exemplare corespunzător numărului părţilor din proces, spre a le fi comunicate, plus unul pentru instanţă, conform art. 308 alin. (1) C. proc. civ., iar dacă Ministerul Public a participat la proces şi un exemplar pentru acesta, conform art. 303 alin. (4) C. proc. civ.

[4] Se va arăta în concret modul în care se urmăreşte reformarea hotărârii recurate, sub forma uneia din soluţiile posibile în această cale de atac, consacrate de art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., respectiv modificarea pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 şi casarea (cu reţinere sau, după caz, cu trimitere) pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1,2,3,4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau când modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi ori atunci când sunt găsite întemeiate atât motive de modificare, cât şi motive de casare.

[5] Motivele de fapt. Se vor indica motivele pe care se întemeiază recursul -unul din cele 10 prevăzute de art. 304 C. proc. civ. – şi fiecare dintre acestea se va dezvolta în mod separat, cu excepţia cazului în care se atacă o hotărâre dată fără drept de apel, când, potrivit art. 304^1 C. proc. civ., recursul nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., putându-se invoca orice alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie.

Art. 304 C. proc. civ. prevede expres şi limitativ 10 motive de nelegalitate, singurele ce pot fi valorificate pe calea recursului (cu excepţia cazului prevăzut de art. 304′ C. proc. civ.). Astfel, dacă se invocă:

5.1. nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.), se va arăta în ce constă nelegala alcătuire a instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, de exemplu: completul de judecată nu a fost compus din numărul de judecători prevăzut de lege, în alcătuirea completului au intrat judecători incompatibili sau recuzabili ori instanţa nu a fost constituită cu reprezentantul Ministerului Public, deşi legea prevedea obligativitatea concluziilor sale etc.;

5.2. darea hotărârii de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii (art. 304 pct. 2 C. proc. civ.), se va indica numele judecătorilor care au participat la dezbaterile pe fond, respectiv al celor care au luat concluziile părţilor în şedinţa la care pricina a rămas în pronunţare sau în faţa cărora au început dezbaterile pe fond şi care au acordat termen în continuare pentru închiderea acestora şi pronunţarea în fond (modul în care s-a constituit instanţa rezultă din cuprinsul hotărârii şi al actelor premergătoare ei – încheierea de amânare a pronunţării sau, după caz, încheierea prin care s-a acordat termen în continuarea dezbaterilor pe fond), spre a demonstra că aceştia sunt alţii decât cei care au pronunţat hotărârea, respectiv cei care au semnat minuta sau hotărârea redactată ulterior;

5.3. darea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.), se vor indica normele de competenţă generală, materială sau teritorială ce au fost nesocotite de instanţă. încălcarea competenţei absolute, reglementată de norme imperative, poate fi invocată chiar direct în recurs, de exemplu judecarea unei acţiuni în revendicare imobiliară de o altă instanţă de fond decât cea de la locul situării imobilului, deci cu încălcarea normei imperative prevăzute de art. 13 C. proc. civ., iar încălcarea competenţei relative, reglementată de norme dispozitive, poate fi invocată în recurs numai dacă ea a fost invocată în faţa primei instanţe la prima zi de înfăţişare şi înainte de intrarea în dezbateri şi numai dacă prima instanţă şi apoi instanţa de apel au respins această apărare a părţii (art. 108 C. proc. civ.).

Acest caz de casare poate fi folosit, aşa cum rezultă indirect din dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., şi atunci când instanţa, prin declinarea greşită în favoarea unei alte instanţe sau organ cu activitate jurisdicţională, şi-a încălcat propria competenţă;

5.4. depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), se va arăta în ce constă excesul de putere săvârşit de instanţă, respectiv: a efectuat un act pe care numai organele puterii executive sau legislative îl puteau face; a consfinţit, cu valoare legală, un text abrogat; a contestat puterea legală a altor texte; a criticat pe legiuitor; a aplicat o lege adoptată, dar neintrată încă în vigoare; s-a pronunţat pe cale de dispoziţii generale); a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale în vigoare etc.

De menţionat că acest caz de casare, care vizează încălcarea unor atribuţii, consacrate constituţional, recunoscute diferitelor autorităţi statale, nu trebuie confundat cu depăşirea competenţei, care este reglementată distinct de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi care priveşte încălcarea normelor de procedură referitoare la atribuţiile organelor cu sau fără activitate jurisdicţională.

5.5. încălcarea, prin hotărârea dată, a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), se va arăta ce normă procedurală, în afara celor reglementate distinct prin motivele anterioare de casare, a fost încălcată de instanţă. în cadrul acestui motiv se poate invoca, de exemplu, încălcarea dreptului la apărare, încălcarea principiului oralităţii, nesemnarea minutei de către judecători, lipsa încheierii de dezbateri, judecarea pricinii cu lipsă de procedură faţă de partea care a pierdut procesul, nerespectarea regulii de citare a părţilor la efectuarea expertizelor la faţa locului etc.

Condiţiile în care se vor invoca neregularităţile procedurale ce se încadrează în acest caz de casare diferă după cum ele sunt reglementate de norme imperative sau dispozitive; în primul caz ele se pot invoca de orice parte, chiar direct în recurs [art. 108 alin. (1) C. proc. civ.], iar în cel de-al doilea caz numai de partea ocrotită prin norma încălcată, cu condiţia să nu i se datoreze chiar ei neregularitatea şi numai dacă a invocat-o în faţa primei instanţe, la primul termen ce a urmat săvârşirii ei, dar mai înainte de a se pune concluzii pe fond, iar instanţa a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei, la fel şi instanţa de apel, afară de cazul în care se invocă nelegala citare la termenul la care s-a judecat apelul ori altă neregularitate reglementată de norme dispozitive, referitoare la hotărârea instanţei de apel, acestea putând fi deduse spre judecată direct instanţei de recurs, întrucât partea nu putea să le invoce în apel din moment ce dezbaterile în faţa acestei instanţe fuseseră închise [art. 108 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. civ.];
5.6. acordarea a mai mult decât s-a cerut ori a ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), se va arăta care a fost obiectul cererii de chemare în judecată care a învestit legal instanţa şi care a fost soluţia pronunţată cu privire la el de instanţa de apel cu ocazia rejudecării fondului şi schimbării soluţiei primei instanţe (întrucât, dacă s-a respins apelul, decizia instanţei de apel nu poate fi criticată pe temeiul art. 304 pct. 6), pentru a se evidenţia că prin hotărârea atacată s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Ipotezapluspetita se poate motiva, de exemplu, pe faptul că instanţa a acordat despăgubiri în sumă mai mare decât cea cerută de parte, iar ipoteza ultrapetita se poate motiva pe faptul că instanţa a rezolvat capete de cerere care nu fuseseră formulate de parte prin cererea de chemare în judecată şi care nici nu se încadrau în categoria celor pe care legea o obliga să le rezolve din oficiu, cum sunt cele din materia divorţului, prevăzute de art. 42 C. fam.;

5.7. nemotivarea hotărârii sau folosirea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), se va individualiza mai întâi ipoteza textului în care se încadrează greşeala imputată instanţei de apel -nemotivarea hotărârii sau folosirea de către instanţă, în argumentarea soluţiei pronunţate, a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii -, după care se vor arăta motivele care o justifică.

O hotărâre este nemotivată nu numai atunci când în considerentele ei nu se regăseşte nici un argument de fapt sau de drept care să sprijine soluţia din dispozitiv, ci şi atunci când argumentele folosite de instanţă sunt lapidare ori exprimate în termeni generali, astfel că partea poate invoca una din aceste situaţii pentru a susţine prima ipoteză din pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.; pentru a susţine celelalte ipoteze ale textului, partea trebuie să arate, după caz, care sunt argumentele din considerentele hotărârii atacate care vin în contradicţie unele cu altele ori care sunt străine de natura pricinii, neavând nici o legătură cu aceasta;

5.8. interpretarea greşită a actuluijuridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), se va menţiona care este actul juridic folosit în proces pe care instanţa l-a interpretat greşit şi în ce constă denaturarea lui.

Astfel, se poate pretinde că s-a schimbat natura actului atunci când instanţa a calificat un contract de vânzare-cumpărare ca fiind un contract de schimb, sau un contract de donaţiea ca fiind un contract de vânzare-cumpărare etc. şi căs-adenaturat înţelesul actului atunci când concluzia pe care instanţa a dedus-o din interpretarea actului este exclusă în mod cert de sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutului actului interpretat (de exemplu instanţa a reţinut anumite obligaţii în sarcina unei părţi, deşi ele nu erau stabilite în act). însă, dacă din probele administrate rezultă un dubiu cu privire la natura juridică sau conţinutul actului supus judecăţii, motivul de modificare prevăzut de pct. 8 nu îşi găseşte aplicabilitatea, deoarece interpretarea dată de instanţă în acest caz naturii sau conţinutului actului este o chestiune de fapt, pe care textul nu o are în vedere; aceasta este confuzia cel mai des întâlnită în practică, părţile încadrând în pct. 8 critici care ţin exclusiv de modul de apreciere a probelor, susţinându-se că instanţa a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea care ar rezulta din interpretarea coroborată a mai multor mijloace probatorii administrate în cauză;
5.9. lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), se va indica ipoteza/ipotezele textului în care se încadrează greşeala imputată instanţei de apel, respectiv lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi se va argumenta separat fiecare dintre acestea. De principiu, acest motiv are în vedere încălcări ale legii de drept substanţial şi numai în mod excepţional încălcări ale legii de procedură, atunci când acestea nu pot fi încadrate în celelalte motive ale art. 304, de exemplu nerespectarea termenelor prohibitive, nerespectarea procedurii prealabile a recla-maţiei administrative în materia contenciosului administrativ, depunerea cererii de apel/recurs la o altă instanţă decât cea care a pronunţat hotărârea atacată etc.

Lipsa de temei legal a hotărârii înseamnă absenţa oricărui fundament juridic al acesteia, cum este, de exemplu, cazul în care hotărârea a fost pronunţată în baza unei alte hotărâri judecătoreşti, care a fost, însă, desfiinţată sau modificată până la data promovării recursului, ori în baza unui act administrativ ce până la aceeaşi dată – a declarării recursului – a fost revocat sau desfiinţat, sau cazul în care nu există în legislaţia în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care a ajuns instanţa.

Nelegalitatea hotărârii în varianta încălcării sau aplicării greşite a legii înseamnă nesocotirea, respectiv interpretarea eronată a normei juridice aplicabile, astfel că partea se poate prevala de aceste ipoteze atunci când instanţa: aplică o dispoziţie legală străină situaţiei de fapt reţinute; extinde norma juridică dincolo de ipotezele la care ea se aplică sau o restrânge nejustificat, ajungând să aplice norme ale dreptului comun la situaţii pentru care există o reglementare specială sau să aplice, prin analogie, norme speciale la situaţii ce nu cad sub incidenţa lor; aplică norma legală incidenţă, dar căreia i-a dat o interpretare greşită; încalcă principii generale de drept;

5.10. nepronunţarea instanţei asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), se vor indica mijloacele de apărare invocate în faţa instanţei sau probele administrate – nu şi cele pe care instanţa le-a respins – cu privire la care instanţa a omis să se pronunţe, adică la care nu a făcut nici o referire în considerentele hotărârii sau, deşi le-a enunţat, nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat ori le-a admis. De asemenea, se va arăta în ce mod ar fi influenţat soluţia mijlocul de apărare sau dovada administrată omise de la cercetarea instanţei, spre a se putea verifica cealaltă condiţie a textului, aceea ca apărările sau dovezile necercetate să fi fost hotărâtoare în dezlegarea pricinii, adică de natură să conducă la o altă situaţie de fapt şi la o altă soluţie decât cea pronunţată.
De menţionat că recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio, adică nu poate să privească decât aspectele care au fost dezlegate de instanţa de apel, aşa încât motivele de recurs trebuie rezumate la aceste aspecte. De exemplu, dacă apelul a fost anulat ca netimbrat sau respins ca tardiv, în recurs nu pot fi formulate decât critici referitoare la aceste aspecte, şi nu la fondul pricinii.

[6] Temeiul de drept îl constituie art. 304 C. proc. civ. sau art. 304^1 C. proc. civ., după cum hotărârea recurată a fost cu sau fără drept de apel. în primul caz partea este obligată să indice expres, prin menţionarea punctului/punctelor din art. 304, motivul/motivele pe care îşi întemeiază criticile de fapt expuse în cerere.

[7] Probe. Conform art. 305 C. proc. civ., singura probă admisibilă în recurs este cea cu înscrisuri; partea trebuie să indice o dată cu solicitarea acestei probe împrejurările pe care tinde să le dovedească cu ea.

De menţionat că declaraţiile de martori, indiferent dacă sunt luate sub semnătură privată sau sub formă autentică, ca şi rapoartele de expertiză nu constituie înscrisuri în sensul art. 305 C. proc. civ.

[8] Timbrajul. în funcţie de motivele de recurs, care pot releva contestări ale valorii obligaţiei stabilite în sarcina recurentului prin hotărârea atacată, poate apărea necesitatea completării timbrajului, conform art. 11 alin. (1) teza a 11-a din Legea nr. 146/1997, obligaţie ce trebuie satisfăcută o dată cu depunerea cererii de motivare a recursului, întrucât taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

[9] Instanţa competentă. Instanţa cu plenitudine de competenţă în materie de recurs este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – art. 299 alin. (2) raportat la art. 4 C. proc. civ.

Prin excepţie de la această regulă, art. 2 pct. 3 şi art. 3 pct. 2^1 C. proc. civ. stabilesc că sunt instanţe de recurs tribunalele şi curţile de apel, în cazurile expres prevăzute de lege, de exemplu tribunalele, în cazul în care se atacă cu recurs o hotărâre nesupusă apelului, pronunţată în primă instanţă de judecătorie [art. 299 alin. (3) C. proc. civ.], curţile de apel în materia pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale [art. 157 alin. (1) din Legea nr. 19/2000], în materia raporturilor de familie şi a împărţelii judiciare etc.