Drept de abitaţie

drept de abitaţie, drept real principal de tip clasic, dezmembrământ al dreptului de proprietate, ce reprezintă o varietate a dreptului de uz având ca obiect o casă de locuit, întrucât este legat de persoana titularului, nu poate fi cedat (în principiu, nici închiriat) şi nici ipotecat altor persoane şi, ca atare, nu este susceptibil de executare silită imobiliară. De vreme ce el nu poate fi înstrăinat de către debitor, nu poate fi pus nici în vânzare la licitaţie publică de către creditorii titularului. De asemenea, dreptul de a. al soţului supravieţuitor, reglementat de Legea nr. 319/1994, este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil; în consecinţă, creditorii titularului dreptului nu pot să îl urmărească silit.

dreptul de abitaţie este un drept de uz ce are ca obiect o locuinţă, titularul dreptului de abitaţie având dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinere (art. 750 C.civ.).

DREPT DE ABITAŢIE, drept real în temeiul căruia o persoană dobândeşte posesia şi folosinţa asupra unei case pentru a locui în ea, singură sau împreună cu familia. Este un dezmembrămănt al dreptului de proprietate. De regulă, nu poate fi nici cedat şi nici închiriat; totuşi, titularul dreptului de abitaţie poate închiria partea casei în care nu locuieşte, dacă legea nu prevede o interdicţie în acest sens. Soţul supravieţuitor care nu este proprietar al unei locuinţe până la ieşirea din indiviziune şi în orice caz, cel puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său în afară de dreptul de moştenire ce i se cuvine, are un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor nu poate fi cedat sau închiriat. Dreptul de abitaţie încetează dacă, înainte de executarea ieşirii din indiviziune, soţul supravieţuitor se recăsătoreşte.