Abuz

Abuz

abuz – acţiune ilicită care poate atrage şi răspunderea penală. ~ de încredere – infracţiune prevăzută de art. 213 C. pen., ce constă în fapta celui care, deţinând cu orice titlu un bun mobil al altuia, şi-1 însuşeşte sau dispune de el pe nedrept ori refuză a-1 restitui. Atunci când bunul mobil este proprietate privată acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. ~ de încredere prin fraudarea creditorilor — comportament care constă în fapta unei persoane de a ascunde, a deteriora, a distruge în tot sau în parte valori sau bunuri din patrimoniul propriu sau de a invoca datorii fictive ori alte acte în paguba creditorilor. Poate comite fapta şi cel care, deşi se află în imposibilitate de plată, pretinde sau acceptă să i se pună la dispoziţie mărfuri ori servicii, producând o pagubă creditorului. Se preconizează ca aceste comportamente să capete semnificaţie penală. ~ în serviciu contra intereselor persoanelor -infracţiune prevăzută de art. 246 C. pen. constând în fapta funcţionarului care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte, cu ştiinţă, un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos, dacă prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. ~ în serviciu contra intereselor publice (generale) – infracţiune prevăzută de art. 248 C. pen. constând în fapta funcţionarului care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte, cu ştiinţă, un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos, dacă prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei autorităţi ori instituţii publice sau al unei persoane juridice, ori o pagubă patrimoniului acesteia. ~ în serviciu prin îngrădirea unor drepturi — infracţiune prevăzută de art. 247 C. pen., constând în fapta unui funcţionar de a îngrădi folosinţa sau exerciţiul drepturilor vreunui cetăţean, ori de a-i crea acestuia o situaţie de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. ~ în serviciu în forma calificată – infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. care a produs consecinţe deosebit de grave. ~ de drept de corecţie – infracţiune prevăzută în Codul penal Carol al II-lea care în legislaţia actuală poate realiza conţinutul obiectiv al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

abuz, denumire dată anumitor încălcări ale legalităţii. A. de drept, exercitarea unui drept cu rea-credinţă sau într-un mod care contravine scopurilor (economice, sociale) pentru care a fost acordat. A. de drept procesual, modalitate a a. de drept care constă în exercitarea abuzivă a unui drept procesual. A. funcţionarului, fapta prin care funcţionarul îşi încalcă cu intenţie îndatoririle de serviciu, prin neîndeplinirea unui act ori prin îndeplinirea) lui defectuoasă. In anumite condiţii această faptă constituie infracţiune (art. 246, 247, 248, C.p.). Unele manifestări de abuz ale funcţionarului în procesul penal constituie abateri judiciare. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii se poate face plîngere (art. 275 — 278, C.p.p.). încălcările delege din activitatea de judecată sejîndreap-ţă prin exercitarea căilor de atac.

ABUZ ASUPRA COPILULUI, orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Lasă un comentariu