Act de stare civilă
act de stare civilă, 1. concept ce desemnează izvoarele concrete de stare civilă, precum: căsătoria, recunoaşterea filiaţiei, adopţia, hotărârile judecătoreşti definitive ce rezolvă probleme de stare civilă (exclusiv înregistrările de stare civilă) a persoanei fizice, cum sunt acelea privind: stabilirea paternităţii, stabilirea maternităţii, desfacerea căsătoriei, anularea căsătoriei, desfacerea adopţiei, anularea adopţiei, contestarea ori anularea recunoaşterii de filiaţie, înregistrarea tardivă a naşterii şi declararea judecătorească a morţii; 2. înscris autentic prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Actele de stare civilă se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Actele de naştere, de căsătorie şi de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, şi se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă. Este un înscris constatator al stării civile, mijloc de probă a elementelor acesteia. A.s.c. concretizează înregistrările de stare civilă, el fiind fila din registrul de stare civilă completată de delegatul de stare civilă. El face parte integrantă din
registrul de stare civilă şi cuprinde consemnarea de către organul competent, cu respectarea condiţiilor legale, a elementelor stării civile a persoanei fizice. A.s.c. sunt înscrisuri autentice cu o dublă finalitate: pe de o parte, ele servesc la identificarea persoanei fizice prin intermediul stării civile, iar pe de altă parte, se manifestă ca mijloace de probă privind înregistrările de stare civilă. într-un anumit sens, actele de stare civilă pot fi considerate şi ca mijloace de evidenţă a populaţiei, servind la întocmirea buletinelor statistice. Fiind înscrisuri autentice, actele de stare civilă au puterea doveditoare specifică acestei categorii de mijloace de probă. Ca înscrisuri constatatoare ale stării civile şi ale înregistrărilor de stare civilă, a.s.c. sunt supuse unor reguli aparte privind reconstituirea şi întocmirea lor ulterioară, anularea, completarea şi rectificarea lor.