Acţiune în constatare, în confirmare sau în recunoaşterea dreptului

Acţiune în constatare, în confirmare sau în recunoaşterea dreptului

acţiunea în constatare, este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Prescripţia extinctivă şi acţiunea în constatare

Atât jurisprudenţa, cât şi doctrina corespunzătoare reglementării anterioare au adoptat soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în constatare, ară-tându-se că această soluţie decurge din imprescriptibilitatea aşa-numitului drept la acţiune în sens procesual, cât şi din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar, întrucât partea nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obţine constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv civil oricând are interes.

Noul cod civil prevede în mod expres, în art. 2502 alin. (2) pct. 2, imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

acţiune în constatare, acţiune civilă prin care se cere ca instanţa de judecată să constate, prin hotărârea sa, fie existenţa unui drept (atunci când nu este posibilă promovarea unei acţiuni în realizarea acelui drept), fie inexistenţa unui pretins drept al pârâtului. A.c. este pozitivă când urmăreşte constatarea existenţei unui drept sau a unui raport juridic şi este negativă când se cere constatarea inexistenţei unui drept sau a unui raport juridic. în ambele cazuri, ea este imprescriptibilă. Hotărârea judecătorească pronunţată în cazul unei a.c. nu este susceptibilă de executare silită; de îndată ce a rămas definitivă, ea consfinţeşte cu puterea lucrului judecat existenţa sau inexistenţa dreptului ori al raportului juridic; însă, dacă prin hotărâre s-au acordat şi cheltuieli de judecată, această dispoziţie a instanţei poate fi pusă în executare silită; de asemenea, din faptul că hotărârea pronunţată într-o a.c. nu constituie titlu executoriu nu trebuie trasă concluzia că judecata a.c. s-ar face după procedura necontencioasă, iar nu după cea contencioasă. în raport cu acţiunea în realizare, a.c. are, în dreptul nostru, un caracter subsidiar: cât timp reclamantul are la dispoziţie un alt mijloc procedural pentru realizarea dreptului – acţiune în realizare, contestaţie la executare etc. – el nu poate utiliza a.c., aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Instituind această regulă, legiuitorul a urmărit ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept să se restabilească ordinea de drept ştirbită prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă prin acţiunea în realizare. în practică, problema de a stabili dacă partea are sau nu posibilitatea formulării unei acţiuni în realizarea dreptului ridică unele dificultăţi.

Situaţii în care ar fi admisibilă cererea în constatare sunt, de exemplu, următoarele: dacă debitorul, înainte de declanşarea executării silite, solicită să se constate că a intervenit prescripţia dreptului creditorului de a cere şi de a obţine executarea silită (contestaţia la executare ar fi respinsă ca prematură, aşadar debitorul nu are la îndemână o cerere în realizare decât după ce s-ar declanşa executarea silită); când constructorul pe terenul altuia solicită instanţei să constate calitatea în care a construit (în intervalul de timp cuprins între momentul edificării construcţiei şi momentul invocării accesiunii imobiliare artificiale, constructorul nu are la îndemână o cerere în realizare a drepturilor sale potrivit art. 494 C. civ. sau născute în temeiul convenţiei încheiate cu proprietarul terenului); dacă unul dintre soţi solicită să se constate că un bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun ori, dimpotrivă, bun propriu (partajarea bunurilor în timpul căsătoriei nu se poate face decât pentru motive temeinice). Nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt, în temeiul art. 111 C. proc. civ., întrucât acest text de lege face referire la cererea pentru constatarea existenţei sau neexis-tenţei unui drept; o astfel de cerere se respinge ca inadmisibilă; de exemplu, este inadmisibilă acţiunea prin care se solicită instanţei să constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări, că există identitate de persoană între reclamant şi cel care figurează cu un alt nume într-un act juridic. în schimb, a.c. este admisibilă, fiind vorba despre un raport juridic, şi nu despre o situaţie de fapt, dacă s-ar solicita constatarea: existenţei consimţământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire a imobilului; inexistenţei unui raport de rudenie între reclamant şi pârât; calităţii în care o persoană a construit pe terenul altei persoane (constructor de bună-credinţă sau de rea-credinţă ori constructor în temeiul unei convenţii cu proprietarul). Pe baza criteriului obiectului lor, a.c. se împart în: acţiuni declaratorii, acţiuni interogatorii şi acţiuni provocatorii [sin. acţiune în confirmare, acţiune în recunoaşterea dreptului;)

acţiunea în constatare, este reglementată de art. 111 c.pr.civ. şi prin intermediul acesteia, reclamantul urmăreşte un obiectiv limitat, respectiv să se constate existenţa unui drept al său împotriva pârâtului sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa. Hotărârile pronunţate în cazul acţiunilor în constatare nu sunt susceptibile de executare silită şi nu pot constitui titluri executorii, deoarece prin intermediul acestor acţiuni nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt, ci numai un drept (ex.: constatarea calităţii de moştenitor, a compunerii masei succesorale, acţiunea în declararea simulaţiei etc.).

Un comentariu la „Acţiune în constatare, în confirmare sau în recunoaşterea dreptului”

  1. Hotărârea de divorț din 2007 consemnează declarația soțului(conștient de realitatea situației) că nu are nicio pretenție asupra apartamentului bun comun, dar acest lucru nu este stipulate în dispozitiv.Si- a menținut declarația până în ultimile zile de viață(noiembrie 2017), dar nu s-a mai ajuns la partajul notarial, lucru demonstrabil și știut si de surorile fostului soț.
    Ce poate face fosta soție pentru a se recunoaște în justiție că ea singură, sau în proporție covârșitoare ,a asigurat fondurile necesare cumpărării apartamentului, întreținerii, reparării, dotării, îmbunătățirii acestuia(soțul a părăsit domiciliul conjugal in 1984, când copiii aveau 11/9 ani,cele două fiice au primit pensie de întreținere permanent prin poștă de la tatăl lor,dar nu până la terminarea studiilor,din motive de pensionare a respectivului,creșterea si educarea lor fiind asigurată
    de mamă și familia a acesteia etc.
    IN GENERAL, CĂ CE A PLATIT FOSTUL SOȚ PRIN RETINEREA LA LOCUL DE MUNCA A RATELOR LUNARE PENTRU AOARTAMENT (din pretul total de 72000 lei, se achitase jumătate printr-un împrumut de la părinții soției, niciodată restituit)ESTE MULT MAI PUTIN DECÂT APORTUL FOSTEI SOȚII,AJUTATA DE PARINTII ACESTEIA,LA CHELTUIELILE DIN TIMPUL CĂSĂTORIEI CELOR DOI.
    Este, oare, fezabila, o acțiune in constatare care să stipuleze starea de fapt prezentată, astfel încât fosta soție să fie apărată de eventuale pretenții din partea rudelor fostului soț(acest lucru este exclus de surorile respectivului),dar, îndeosebi, de FIICELE CUPLULUI, plecate din țară in 1999, de atunci fără nicio comunicare,sau sprijin pentru mama lor, aflată intr-un azil de bătrâni.IN plus, cele două fiice si -au însușit banii primiți de mama lor de la părinții acesteia si au cumpărat un apartament în 1997 ,nu pe numele mamei, ci pe numele lor, pe care l- au vândut IN 2012…

Lasă un comentariu