Acţiune în declararea nulităţii absolute a actului juridic

Acţiune în declararea nulităţii absolute a actului juridic

acţiune în declararea nulităţii absolute a actului juridic, varietate a acţiunii în nulitate servind ca mijloc procesual celui interesat de a cere în justiţie desfiinţarea retroactivă a unui act juridic lovit de nulitate absolută. Sunt cauze de nulitate absolută: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor (neres-pectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă a persoanei fizice, impusă pentru ocrotirea unui interes obştesc sau lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a acesteia); lipsa totală a consimţământului (de exemplu, eroarea obstacol – error in negotium şi error in corpore); nevalabilitatea obiectului actului juridic; nevalabilitatea cauzei (lipsa acesteia sau cauza ilicită sau imorală); nerespectarea formei cerute ad validitatem; încălcarea ordinii publice; fraudarea legii etc.

A.d.n.a. poate fi intentată de oricare dintre părţi, de către procuror, precum şi de către orice persoană interesată; însăşi instanţa de judecată, ca şi organul arbitrai pot constata chiar din oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, cu prilejul soluţionării unor acţiuni având alt obiect. A.d.n.a. este imprescriptibilă; ea poate fi intentată oricând, nulitatea absolută operând de plin drept, în puterea legii. Cu toate acestea, atunci când constatarea nulităţii absolute se face ulterior executării actului, acţiunea civilă având ca obiect restituirea prestaţiilor executate în temeiul actului nul poate fi promovată numai înăuntrul termenului de prescripţie; o asemenea acţiune se prescrie în termenul general prevăzut de lege pentru prescripţia extinctivă.

Lasă un comentariu