Acţiune în predarea legatelor

Acţiune în predarea legatelor

acţiune în predarea legatelor, acţiune cu caracter patrimonial, prin care reclamantul urmăreşte obligarea pârâtului la predarea obiectului legatului lăsat acestuia de de cuius. Dacă obiectul legatului este un drept de creanţă, a.p.1. este o acţiune personală întemeiată pe testament (ex testamento); dacă este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat, a.p.l. este o acţiune în revendicare, iar în cazul în care legatarului i s-a testat un alt drept real, a.p.l. este o acţiune confesorie. Alături de predarea bunului testat, legatarul poate să solicite şi fructele acestuia, legatarul cu titlu particular având dreptul la fructele bunului legat din ziua cererii de executare a legatului sau din ziua în care s-a predat de bunăvoie, iar dacă legatul are ca obiect o rentă viageră ori o pensie alimentară, legatarul are dreptul la fructe de la data deschiderii moştenirii.

Calitate procesuală activă are: a) beneficiarul legatului, dacă a acceptat succesiunea; b) succesorii în drepturi ai acestuia; c) creditorii săi chirografari, pe calea acţiunii oblice. Calitate procesuală pasivă au: a) moştenitorii legali; b) moştenitorii testamentari universali sau cu titlu universal; c) în mod excepţional, moştenitorul cu titlu particular ce are sarcina de a plăti legatul; d) terţul debitor, dacă legatul are ca obiect o creanţă a testatorului împotriva acestuia. Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 899 C. civ., iar în cazul în care se solicită şi fructele obiectului legatului, şi dispoziţiile art. 900 C. civ.

Lasă un comentariu