Model de acțiune privind anularea actelor de stare civilă

Model de acțiune privind anularea actelor de stare civilă

ANULAREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Anularea_[4]

De asemenea, solicit înscrierea anulării dispuse prin menţiune pe actul de stare civilă corespunzător.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 57-58 din Legea nr. 119/1996.

Probe [7]: în dovedirea acţiunii, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 73.000 lei şi timbrul judiciar de 3.000 lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei [9]

Explicații

[1] Natura juridică. Anularea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora este acea sancţiune care intervine atunci când nu au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile de valabilitate a acestora.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană interesată, autoritatea administraţiei publice locale, consiliul judeţean sau parchetul, conform art. 57 alin.(2) teza I din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are, după caz, autoritatea administraţiei publice locale care a făcut înregistrarea ce se cere a fi anulată sau persoana la care se referă acea înregistrare.

[4] Obiectul acţiunii. Procedura judecătorească a anulării vizează exclusiv actele de stare civilă, şi nu certificatele de stare civilă, în acest din urmă caz aplicându-se o procedură administrativă, în sensul că îndreptarea necesară se face chiar de organul care a efectuat înregistrarea de stare civilă.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona:

a) în ce constă înregistrarea de stare civilă ce se cere a fi anulată;

b) motivul pentru care se cere anularea ei. Motivele pentru care se poate cere anularea actelor de stare civilă sau a menţiunilor de pe acestea sunt prevăzute de art. 103 alin. (1) din Metodologia nr. 1/1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, respectiv:

• actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;

• actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă, sau, după caz, de primăria respectivă;

• faptul sau actul de stare civilă nu există;

• nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;

• menţiunea a fost înscrisă pe alt act de stare civilă;

• menţiunea a fost operată cu un text greşit.

Această enumerare legală nu are caracter limitativ, existând şi alte cazuri în care se poate cere anularea actelor de stare civilă, spre exemplu: dacă înregistrarea a fost făcută de o persoană necompetentă, cu excepţia aplicării art. 7 din Legea nr. 119/1996, care consacră principiul error communis facit jus\ dacă înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare civilă; dacă s-a înregistrat un act sau fapt de stare civilă care nu a avut loc; dacă actul reconstituit a fost procurat ulterior; dacă actul Cnegotium) a fost anulat (aplicându-se principiul resoluto juris dantis, resolviturjus accipientis) etc.2)

[6] Temeiul de drept îl constituie art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 57 şi 58 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
[7] Probe:

a) înscrisuri – obligatoriu extrasul actului de stare civilă ce se cere a fi anulat, precum şi orice alte înscrisuri de natură să dovedească motivul de anulare invocat. De exemplu, dacă se invocă efectuarea înregistrării de către o persoană necompetentă, se va depune statul de funcţiuni al autorităţii administraţiei publice locale care a făcut înregistrarea spre a se evidenţia că persoana care a făcut înregistrarea ce se cere a fi anulată nu făcea parte, la data înregistrării, dintre funcţionarii cu competenţă în acest sens;

b) adresă de la poliţie – ca dovadă a efectuării de cercetări în legătură cu modalitatea şi condiţiile în care s-a efectuat înregistrarea ce se cere a fi anulată.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 73.000 lei (la nivelul anului 2005), potrivit art. 13 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar timbrul judiciar este de 3.000 lei, conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului, conform art. 57 alin. (2) teza a Il-a din Legea nr. 119/1996, iar dacă reclamantul este un cetăţean străin sau un cetăţean român cu domiciliul în străinătate instanţa competentă este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, conform art. 57 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 (competenţă teritorială exclusivă);

b) material – este competentă judecătoria, conform art. 57 alin. (2) teza a 11-a şi alin. (3) din Legea nr. 119/1996.

Lasă un comentariu