MODEL DE ACŢIUNE ÎN NULITATEA TESTAMENTULUI
Domnule Preşedinte, [1]
Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să
Anulaţi / constataţi nulitatea testamentului
_(autentic/olograf/mistic/privilegiat) întocmit de autorul_ la data de _[4]
De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele acţiunii sunt următoarele:
Motivele acţiunii [5]: învederez instanţei că_
Temeiul de drept [6]: Invoc dispoziţiile art._
Probe [7]: Solicit încuviinţarea următoarelor probe_
Anexez: înscrisuri, respectiv_, chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 110.000 lei, precum şi timbrul judiciar în valoare de 3.000 lei. [8]
Semnătura,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]
Explicaţii teoretice
[1] Natura juridică. Acţiune în constatarea nulităţii testamentului este o acţiune personală, putând fi promovată în cazul în care testamentul sau dispoziţia testamentară nu întruneşte condiţiile de validitate (de fond sau de formă) prevăzute de lege.
1.1. Termen de introducere. Acţiunea poate fi formulată numai după deschiderea succesiunii, în caz contrar fiind inadmisibilă.
[2] Calitate procesuală activă (reclamant) au moştenitorii legali şi testamentari, universali sau cu titlu universal, precum şi creditorii chirografari ai defunctului.
[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are beneficiarul testamentului, care a acceptat legatul.
[4] Obiectul acţiunii. Reclamantul poate solicita anularea sau constatarea nulităţii absolute a testamentului, referindu-se în mod specific la dispoziţia testamentară vizată”, care poate fi un legat sau un alt act juridic, cum ar fi o exheredare a unui moştenitor nerezervatar.
Testamentul poate fi olograf, autentic, mistic sau privilegiat, iar în ceea ce priveşte legatul, acesta poate fi universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, acţiunea putând avea ca obiect oricare din aceste tipuri de legate.
[5] Motivele acţiunii. Se va indica:
a) calitatea de moştenitor a reclamantului, menţionându-se obligatoriu data deschiderii succesiunii şi ultimul domiciliu al defunctului, gradul de rudenie al reclamantului cu acesta. De asemenea, se va învedera instanţei cine şi în ce calitate vine la moştenire, pentru a justifica titlul de moştenitor al reclamantului;
b) calitatea pârâtului de beneficiar al testamentului (în cazul în care pârâtul este un legatar, acesta trebuie să fi acceptat legatul, în caz contrar legatul fiind caduc, potrivit dispoziţiilor art. 928 C. civ.);
c) cauza de nulitate ce afectează dispoziţia testamentară vizata şi tipul testamentului.
Temeiuri pentru invocarea nulităţii absolute:
a) ignorarea incapacităţilor legale de a primi prin testament prevăzute de art. 810 C. civ.2), precum şi de art. 883 C. civ.3) De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 812 alin. (1) C. civ., sunt nule şi dispoziţiile testamentare făcute în scopul de a ocoli incapacităţile de a primi, folosindu-se interpunerea de persoane, legea [art. 812 alin. (2) C. civ. ] prezumând absolut că sunt persoane interpuse părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile;
b) obiectul legatului, care trebuie să fie în circuitul juridic civil (potrivit art. 963 C. civ.), să fie determinat sau determinabil şi licit41. în ce priveşte legatul bunului altuia, acesta este nul dacă testatorul nu a ştiut că bunul nu este proprietatea sa (art. 907 C. civ.), la fel dacă s-a testat un bun indiviz iar testatorul nu ştia că există indiviziune (dar numai în cazul în care la partaj bunul nu cade în lotul testatorului);
c) cauza să fie licită, morală şi reală, aplicându-se dispoziţiile art. 966-968 C. civ. din materia contractelor. Spre exemplu, în practica judecătorească se admite că libera-litatea făcută pentru a determina începerea sau continuarea relaţiilor de concubinaj ori pentru a remunera o asemenea relaţie este nulă, având cauză imorală;
d) nerespectarea condiţiilor generale de formă, precum şi a celor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se sancţionează cu nulitatea absolută. Astfel:
-
forma scrisă este o condiţie de validitate {ad solemnitatem) a testamentului, indiferent de forma acestuia, sancţiunea nerespectării acestei condiţii fiind în toate cazurile nulitatea absolută;
-
forma actului separat este o altă condiţie de validitate a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, legea interzicând testamentul conjunctiv (art. 857 C. civ.);
-
lipsa sau nulitatea încheierii de autentificare, în cazul testamentului autentic, potrivit dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 49 din Legea nr. 36/1995, conduce, de asemenea, la nulitatea absolută a acestui testament;
-
testamentul olograf, potrivit dispoziţiilor art. 859 C. civ., trebuie scris, datat şi semnat de mâna testatorului, sub sancţiunea nulităţii absolute;
-
testamentul privilegiat este valabil numai dacă a fost semnat de testator, de către agentul instrumentator şi, în cazul în care se cere asistenţa a doi martori, de cel puţin unul dintre ei, potrivit dispoziţiilor art. 884 C. civ.;
-
în cazul testamentului mistic trebuie respectate formalităţile prevăzute de art. 864-867 C. civ., sub sancţiunea nulităţii absolute;