Acţiune în rezoluţiune
acţiune în rezoluţiune, mijloc procedural prin care partea contractantă care şi-a executat prestaţia asumată printr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu se poate adresa justiţiei pentru a solicita desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului respectiv, atunci când cealaltă parte contractantă nu şi-a executat culpabil propria sa prestaţie. I) Ca natură juridică, a.r. este o acţiune în constatare în cazul contractelor prin care părţile au stipulat un pact comisoriu de gradul II sau III, iar în toate celelalte cazuri ea se înfăţişează ca fiind o acţiune în realizarea dreptului; de asemenea, este o acţiune personală, cu excepţia cazului în care se cere rezoluţiunea unui act juridic prin care se transmite sau se constituie un drept real imobiliar, situaţie în care acţiunea este mixtă; dacă se cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de către vânzător, acţiunea este reală, potrivit art. 1368 C. civ. 2) Rezoluţiunea se poate cere în cazul oricărui contract sinalagmatic cu execuţie instantanee, cu privire la care se pretinde neexecutarea obligaţiei reciproce de către una dintre părţi, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, depozitul remunerat etc.; prin excepţie, sunt supuse acestei sancţiuni şi contractele de rentă viageră şi de întreţinere, care sunt cu execuţie succesivă. 3) Cauza rezoluţiunii, respectiv obligaţia neexecutată de către pârât, poate fi, de exemplu: nepre-darea bunului vândut sau dat în schimb; neplata preţului vânzării; alte motive de rezoluţiune prevăzute de lege, cum ar fi existenţa unor vicii ascunse ale lucrului vândut, producerea evicţiunii parţiale (prin pierderea de către reclamantul cumpărător a unei fracţiuni materiale din bun sau a unei cote indivize din dreptul de proprietate asupra acestuia într-o acţiune în revendicare, în anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare sau de partajare a bunului vândut) etc. 4) Rezoluţiunea poate fi pronunţată de instanţa de judecată dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile sale; Codul civil nu distinge între neexecutarea totală şi executarea parţială, motiv pentru care a.r. este admisibilă chiar şi în cazul neexe-cutării parţiale, dacă partea din obligaţie care nu a fost executată a fost considerată esenţială la încheierea contractului; b) în principiu, neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului obligaţiei respective; dacă neexecutarea este consecinţa unor împrejurări neimputabile debitorului, se pune problema încetării contractului pentru imposibilitate fortuită de executare, deci se trece din domeniul răspunderii contractuale în domeniul riscurilor contractualei debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege; prin punerea în întârziere, creditorul dovedeşte refuzul de executare al debitorului. 5) Constatând îndeplinirea acestor condiţii, instanţa va pronunţa rezoluţiunea contractului; aceasta va produce însă efecte numai dacă hotărârea judecătorească respectivă va rămâne defi nitivă. In tot cursul procesului, inclusiv în faza recursului, partea în culpă are posibilitatea să execute prestaţiile datorate, evitând astfel rezoluţiunea contractului. Legea conferă instanţei de judecată libertatea să aprecieze, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, dacă nu este cazul să acorde pârâtului un termen de graţie în vederea îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor neexecutate; în ipoteza neexecutării parţiale, ea are libertatea să aprecieze că nu este cazul să pronunţe rezoluţiunea contractului, obligând pe pârât la executarea acestuia într-un anumit termen. 6) Efectul esenţial al hotărârii judecătoreşti prin care a fost pronunţată rezoluţiunea este desfiinţarea retroactivă a contractului. El se concretizează în următoarele aspecte: a) părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului şi obligate să-şi restituie una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul acestuia;