Admisibilitatea probelor

admisibilitatea probelor, expresie prin care se desemnează suma condiţiilor în prezenţa cărora judecătorul poate încuviinţa administrarea dovezilor solicitate de către participanţii la proces. A.p. este condiţionată de îndeplinirea următoarelor cerinţe cumulative: a) proba să nu fie interzisă de lege: la înscrisurile autentice nu pot fi combătute constatările personale ale agentului instrumentator decât prin înscrierea în fals; este inadmisibilă proba prin care s-ar combate o prezumţie legală absolută irefra-gabilă, iar celelalte prezumţii legale absolute pot fi răsturnate doar prin mărturisire judiciară; în procesele de divorţ este interzisă folosirea interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divorţ; de asemenea, motivele de recuzare nu pot fi dovedite prin interogatoriu;
în situaţiile în care legea nu îngăduie acţiunea în justiţie pentru valorificarea unui drept, proba devine inutilă (spre exemplu, acela care a pierdut proprietatea unui bun prin efectul uzucapiunii realizate de altul, nu mai poate revendica acel bun; tot aşa, titularul unui drept subiectiv ce s-a stins prin efectul prescripţiei extinctive nu mai poate valorifica acel drept în justiţie) etc.;

b) proba să fie verosimilă: obiectul probaţiunii nu trebuie să tindă la dovedirea unor fapte imposibile;

c) proba să fie pertinentă: ea trebuie să aibă legătură cu obiectul procesului; în caz contrar, va constitui un mijloc de tergiversare a judecăţii; d) proba să fie concludentă: ea trebuie să se refere la împrejurări care, dacă sunt cunoscute, pot ajuta instanţa la rezolvarea pricinii. Orice probă concludentă este şi pertinentă, dar este posibil ca o probă pertinentă să nu fie şi concludentă (de exemplu, într-un proces ce are ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, proba cu martori solicitată de către pârât pentru dovedirea existenţei şi a altor participanţi, deşi este pertinentă, nu este şi concludentă, deoarece răspunderea este solidară. Dacă însă pârâtul solicită încuviinţarea unei probe pentru a dovedi culpa concurentă a victimei, proba este pertinentă şi concludentă, întrucât răspunderea se împarte între autor şi victimă. Cel ce solicită încuviinţarea unei probe este obligat să arate instanţei ce anume doreşte să dovedească cu proba respectivă, pentru ca instanţa să poată aprecia seriozitatea şi concludenţa acesteia.

ADMISIBILITATE, faptul de a fi admisibil, care poate fi admis.

admisibilitatea probei, însuşire a probei de a putea fi admisă spre a contribui la aflarea adevărului. în principiu orice probă este admisibilă, deoarece Codul de procedură penală nu prevede condiţia admisibilităţii probei. O probă este inadmisibilă numai cînd contravine unei cerinţe pe care legea o prevede în. mod explicit (de ex., dispoziţia art. 207 C.p.)