Aplicarea legilor de procedură civilă în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

aplicarea legilor de procedură civilă asupra persoanelor, principiu ce determină sfera de acţiune a normelor de drept procesual civil cu privire la părţi şi ceilalţi participanţi în instanţă. A.l.p.c.a.p. se întemeiază pe principiul constituţional al deplinei egalităţi în faţa legilor a tuturor cetăţenilor, fără nicio deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Principiul egalităţii părţilor în faţa instanţelor judecătoreşti este aplicabil atât cetăţenilor români, cât şi persoanelor fizice ori juridice străine; legislaţia nu cunoaşte restricţii procesuale pentru unele persoane şi nici privilegii pentru altele.

aplicarea legilor de procedură civilă în spaţiu, principiu care desemnează acţiunea normelor procesuale sub aspect teritorial.

A.l.p.c.s. este guvernată de principiul teritorialităţii, în sensul că legile române se aplică pe întreg cuprinsul patriei noastre. Aplicarea principiului enunţat (ce decurge din suveranitatea şi independenţa statului) determină următoarele consecinţe: a) legile de procedură civilă se aplică doar proceselor ce se soluţionează în România; b) soluţionarea litigiilor cu un element de extraneitate, de o instanţă română, se face după legea forului (lex fori); c) efectuarea unei comisii rogatorii în ţara noastră se face întotdeauna după legea română; d) hotărârile judecătoreşti pronunţate în străinătate pot fi executate, în principiu, pe teritoriul României doar după verificarea condiţiilor de regularitate internaţională a acestora, de către instanţa română care acordă exequafur-ul. Legislaţia noastră procesuală se caracterizează prin aceea că ea are un caracter unitar, fiind aplicabilă pe întreg teritoriul ţării. De aceea, în principiu, nu pot să apară conflicte de legi interpro-vinciale; în mod excepţional asemenea conflicte ar putea privi aplicarea unor dispoziţii legale privitoare la evidenţa funciară; aceste posibile conflicte se vor rezolva după principiul locus regit actum [sin. conflictul legilor de procedură în spaţiu; v. şi locus regit actum].

aplicarea legilor de procedură civilă în timp, principiu care guvernează acţiunea normelor de drept procesual civil într-o perioadă de timp determinată. Legile de procedură civilă produc efectele în
vederea cărora au fost edictate de la data intrării în vigoare şi până la abrogare; între cele două momente legea va reglementa toate situaţiile ce se ivesc (tempus regit actum). în virtutea principiului neretroac-tivităţii, care se aplică şi în materie procedurală, toate actele şi faptele juridice ce se produc între momentul intrării în vigoare şi cel al abrogării unei legi vor fi guvernate de aceasta. Actele şi faptele ce prezintă relevanţă sub aspect procedural se pot prelungi însă şi după abrogarea unei legi; în asemenea împrejurări, „conflictul legilor în timp” se soluţionează potrivit principiului imediatei aplicaţiuni a legii noi; ultimul act normativ va guverna atât procesele în curs de judecată, cât şi cele născute din fapte anterioare noii legi, dar care au fost promovate după apariţia acesteia. Principiul enunţat se întemeiază pe ideea că cel din urmă act normativ urmăreşte să asigure o mai bună judecată, fapt ce impune aplicarea lui imediată; legea nouă nu aduce însă atingere actelor procedurale îndeplinite anterior intrării ei în vigoare. A.l.p.c.t. prezintă anumite particularităţi, îndeosebi în ceea ce priveşte normele de competenţă şi cele de procedură propriu-zisă. A) Conflictele dintre legile de competenţă se soluţionează diferit, în funcţie de situaţia ce se poate ivi în practică, după cum urmează: a) când legea nouă desfiinţează complet o instanţă de judecată, dosarele în curs se vor trimite din oficiu instanţei nou create; dacă legea nu indică instanţa care ia locul organului judiciar desfiinţat, cauzele respective vor trece în competenţa judecătoriei (aceasta având plenitudine de competenţă); b) când legea nouă reduce competenţa unei categorii de instanţe şi o măreşte pe a alteia, se aplică regula păstrării competenţei instanţei mai întâi sesizate. B) Conflictele dintre legile de procedură propriu-zisă se soluţionează, de regulă, în temeiul principiului imediatei aplicări a legii noi. Principiul enunţat prezintă însă şi unele aspecte derogatorii. Astfel, în domeniul probaţiunii se face distincţie între: a) dispoziţiile legale privitoare la administrarea dovezilor, situaţie în care se va aplica întotdeauna legea nouă; b) dispoziţiile legale privind admisibilitatea probelor, împrejurare în care soluţia diferă după cum ne aflăm în prezenţa unor probe preconstituite sau a unor dovezi nepreconstituite; în prima ipoteză se va aplica, de regulă, legea în vigoare la data încheierii actului juridic respectiv; dimpotrivă, dacă partea nu urmăreşte valorificarea unor probe preconstituite, se va aplica legea în vigoare la data administrării lor. Căile de atac sunt guvernate de legea în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti atacate. Termenele de procedură sunt supuse legii în vigoare la data când acestea au început să curgă [sin. conflictul legilor de procedură civilă în timp].

aplicarea legii de procedură penală, realizarea scopului legii de procedură penală prin constatarea la timp şi in mod complet a faptelor care constituie infracţiuni şi asigurarea tragerii la răspundere a celor vinovaţi cu respectarea garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Legea de procedură penală are o eficienţă limitată în timp şi spaţiu. A. legii de procedură penală in timp, eficienţa in timp a legii de procedură penală. Dispoziţiile legii de procedură penală au eficienţă numai în raport cu actele procesuale şi procedurale îndeplinite in intervalul dintre intrarea în vigoare a legii şi ieşirea ei din vigoare. Actele procesuale şi procedurale efectuate potrivit legii în vigoare îşi păstrează valabilitatea şi după abrogarea legii de procedură (tempus regit actum). în mod excepţional prin dispoziţii tranzitorii legea nouă de procedură se poate aplica şi actelor procesuale sau procedurale efectuate sub legea veche (retroactivitate) sau poate prevedea că anumite dispoziţii din legea anterioară se aplică şi actelor procesuale sau procedurale efectuate sub legea nouă (ultraactivitate). De ex. regulile de competenţă din legea anterioară rămin aplicabile in procesele penale in care a intervenit o hotărire nedefinitivă, chiar dacă legea nouă (sub care se continuă procesul) conţine alte prevederi cu privire la competenţă. Legea de procedură penală intră în vigoare la data publicării, în cazul unor legi procedurale mai complexe se prevede chiar în cuprinsul legii un termen de la care intră în vigoare (de ex., Codul de procedură penală in vigoare a fost votat de Marea Adunare Naţională la 12 noiembrie 1968, prevăzindu-se că va intra în vigoare pe data de 1 ianuarie 1969 — art. 524, C.p.p.). Ieşirea din vigoare a legii de procedură are loc prin abrogare (totală sau parţială, expresă sau tacită), modificare, sau, in cazul legilor de procedură penală temporare, prin împlinirea termenului ori încetarea împrejurărilor pentru care legea a fost edictată. A. legii de procedură penală in spaţiu, eficienţa in spaţiu a legii de procedură penală. Legea de procedură penală română se aplică numai actelor procesuale sau procedurale efectuate pe teritoriul ţării noastre (locus regit actum). Pe teritorial ţării noastre se aplică numai legea de procedură penală română. Prin teritoriu se înţelege întinderea de pămint şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiui aerian al acesteia (art. 142, C.p.). Legea de p roeedură penală română se aplică ţi actelor efectuate pe o navă sau aeronavă română (art. 143, alin. 2, C.p.). Actele procedurale îndeplinite In afara teritoriului ţării pe cale de comisie rogatorie externă sînt valabile dacă s-au efectuat cu respectarea legii din ţara unde au fost îndeplinite (lex loci). Hotăririle penale definitive pronunţate în străinătate, precum şi actele procesuale ori procedurale efectuate peste hotare sînt valabile dacă s-au îndeplinit cu respectarea legii de procedură a ţării respective (lex fori) şi, in cazul în care sînt recunoscute de instanţele judecătoreşti, produc cfecte juridice pe teritorial ţării noastre. A. legii de procedură penală tn report cu interoenirca unei legi penale noi. După răminerea definitivă a unei hotăriri de condamnare poate să intervină o nouă lege penală care să nu mai prevadă ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea (art. 12, C.p.). De asemenea, legea penală nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară decît cea care se execută ori urmează a se executa (art. 14 şi 15, C.p.).In toate aceste cazuri instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 sau 15 din Codul penal. Aplicarea accstor dispoziţii se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către instanţa corespunzătoare In grad în a cărei rază teritorială se află locul dc deţinere sau locul unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă corecţională (art. 458, C.p.p.).