Model de acțiune în răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor

RĂSPUNDEREA COMITENŢILOR PENTRU FAPTA PREPUŞILOR

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_

reprezentând echivalentul prejudiciului ce mi-a fost cauzat de prepusul său, în funcţiile pe care i le-a încredinţat.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. raportat la art. 998-999 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune personală, prin care este antrenată răspunderea comitenţilor pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită de către prepuşii acestora, răspundere fundamentată pe ideea de garanţie prevăzută de lege în sarcina comitentului.
[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde că i-a fost cauzat un prejudiciu prin fapta ilicită a prepusului unei alte persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are comitentul, adică persoana fizică sau juridică în interesul căreia îşi desfăşoară activitatea cel căruia i se impută săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (prepusul) şi care, Ia momentul săvârşirii acestei fapte, avea autoritatea de a da instrucţiuni şi directive autorului faptei ilicite ce îndeplinea atribuţiile încredinţate, de a-i supraveghea, îndruma şi controla activitatea desfăşurată în exercitarea acestor atribuţii.

Raportul de subordonare între pârât şi autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este definitoriu pentru angajarea răspunderii reglementate de art. 1000 alin. (3) C. civ. şi el poate rezulta dintr-un contract de muncă sau din calitatea de membru al unei organizaţii cooperatiste, în aceste două cazuri operând o prezumţie puternică privind existenţa raportului de prepuşenie (de subordonare), prezumţie care este însă relativă, ceea ce înseamnă că poate fi înlăturată prin dovedirea, de către partea interesată, că o altă persoană, fizică sau juridică, exercita, la momentul săvârşirii faptei ilicite, autoritatea ce caracterizează calitatea de comitent. Raportul de prepuşenie poate să existe şi în afara existenţei unui contract prealabil între comitent şi prepus, caz în care revine victimei prejudiciului, adică reclamantului, sarcina de a face dovada directă a faptelor din care decurge acest raport.)

Astfel, în practica judiciară se admite că au calitatea de prepuşi ai unităţii sanitare – ce poate fi chemată în judecată în calitate de comitent – infirmierii pentru prejudiciile pe care ei le cauzează prin executarea necorespunzătoare sau neexecutarea îndatoririlor ce le revin, precum şi medicii, dar aceştia numai pentru prejudiciile produse prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, altele decât cele privind acordarea asistenţei medicale (pentru care medicul nu este prepus al unităţii sanitare unde este angajat, ci răspunde singur pe temeiul art. 998-999 C. civ.), care sunt stabilite prin regulamente sanitare, independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi efectuarea vizitelor şi contravizitelor, respectarea programului de gărzi etc.

De asemenea, s-a decis că între militarul în termen şi unitatea militară ori între el şi stat nu se constituie un raport de prepuşenie, deoarece de specificul acestui raport ţine acordul de voinţă dintre comitent şi prepus şi îndeplinirea de către prepus a unei funcţii în interesul comitentului, ceea ce nu este cazul militarului în termen, întrucât acesta nu îşi îndeplineşte serviciul militar în temeiul unui acord cu unitatea militară şi în interesul acesteia, ci în temeiul unui obligaţii constituţionale, ce revine fiecărui cetăţean.

Totuşi, în cazul în care militarului în termen i se încredinţează o atribuţie care excede îndatoririle ce ţin de îndeplinirea serviciului militar, cel ce i-a încredinţat în interesul său o asemenea atribuţie dobândeşte calitatea de comitent şi poate fi chemat în judecată de victima prejudiciului pe temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. (de exemplu dobândeşte calitatea de comitent ofiţerul care i-a dat sarcina militarului în termen să-i conducă autoturismul proprietate personală în interes propriu şi care cu această ocazie săvârşeşte un accident de circulaţie, cauzator de prejudicii).
[4] Motivele de fapt. Se vor menţiona, cu referire la persoana prepusului, condiţiile generalel ale răspunderii civile delictuale decurgând din dispoziţiile art. 998-999 C. civ. – existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei prepusului în comiterea faptei ilicite – şi cele speciale decurgând din dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. – existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în funcţiile ce i-au fost încredinţate. De asemenea, se va argumenta în fapt îndeplinirea tuturor acestor condiţii.

Privitor la condiţiile speciale ale acestui tip de răspundere, se va arăta îndeplinirea lor prin indicarea împrejurărilor de fapt din care rezultă existenţa raportului de prepuşenie între pârât (comitent) şi cel pentru care acesta a fost chemat să răspundă (prepus), precum şi a împrejurărilor privind înscrierea faptei ilicite săvârşite de prepus fie în limitele normale ale funcţiei ce i-a fost încredinţată de pârâtul-comitent, corespunzătoare scopului în vederea căruia i-a fost conferită această funcţie, fie în limitele exerciţiului abuziv al acestei funcţii, cu condiţia însă ca între acest exerciţiu şi funcţie să existe dacă nu o legătură de cauzalitate, cel puţin o corelaţie necesară (şi nu o simplă corelaţie ocazională), iar fapta ilicită să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau să existe cel puţin aparenţa că ea este săvârşită în interesul comitentului.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă art. 1000 alin. (3) C. civ. raportat la art. 998-999 C. civ.; aceste din urmă dispoziţii instituie condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, ce trebuie întrunite în persoana prepusului, şi de aceea ele completează prevederile speciale ale răspunderii reglementate de art. 1000 alin. (3) C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură a dovedi existenţa raportului de prepuşenie între autorul faptei ilicite şi pârâtul chemat să răspundă pentru el în calitate de comitent (cum ar fi un contract de muncă, actele de constituire a unei organizaţii cooperatiste din care rezultă şi membrii acesteia etc.), a funcţiilor încredinţate prepusului de către pârât (de exemplu organigrama unităţii la care este angajat pârâtul şi statul de funcţii din care rezultă postul ocupat de prepus şi funcţiile corespunzătoare acestuia etc.), precum şi îndeplinirea, în persoana prepusului, a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ.;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul condiţiilor generale şi speciale ale răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor, aspect vizat şi de înscrisuri;

c) martori – pe aceleaşi aspecte ca şi cele vizate de interogatoriu şi înscrisuri;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului -în cazul în care cuantumul acestuia nu a fost recunoscut de pârât sau nu a putut fi dovedit cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea despăgubirilor pretinse prin acţiune, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea despăgubirilor solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ., sau cea în a cărei circumscripţie s-a săvârşit faptul ilicit, potrivit art. 10 pct. 8 C. proc. civ. (competenţă teritorială alternativă);

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii (a despăgubirilor solicitate) este de până la un miliard lei sau peste această valoare, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.