Model de cerere de recurs în materie penală
Domnule Preşedinte, [1]
Subsemnatul [2]_, în calitate de_, în dosarul nr. / al_, în termen legal [3],
Declar recurs
împotriva [4]_, nr. , pronunţată de_
Consider hotărârea netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive [5]_şi vă rog să-mi admiteţi recursul, să casaţihotărârea şi să faceţi aplicarea corectă a legii.
Data
Semnătura,
Domnului Preşedinte al [6]_
Explicații teoretice
[1] Natură juridică. Recursul este o cale de atac ordinară, de anulare, parţial devolutivă şi în mod excepţional extensivă, destinată a repara erorile de drept comise de instanţele de fond în hotărârile date.
Trăsăturile caracteristice ale recursului sunt următoarele:
a) este o cale de atac ordinară, ca şi apelul, ce se exercită într-un termen fix şi care tinde să împiedice hotărârea instanţei de fond să devină definitivă şi executorie;
b) este o cale de atac exclusiv de drept, deoarece provoacă un control parţial, numai în drept. Recursul repune în discuţie nu întreaga cauză, ci numai chestiunile de drept şi pentru motive bine determinate, pentru nulităţi de fond sau de formă;
c) este o cale de atac de anulare, deoarece tinde la obţinerea casării ori anulării hotărârii atacate;
d) este o cale de atac ireverenţioasă, întrucât se adresează unor instanţe judecătoreşti superioare (tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel, curţi militare de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie);
e) nu pune în mişcare o nouă judecată de fond a cauzei, ci doar o verificare a hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi, eventual, a înscrisurilor noi prezentate la instanţa de recurs;
f) este o cale de atac uşor accesibilă, în sensul că orice hotărâre penală a instanţei de apel sau a primei instanţe care nu este supusă apelului poate fi atacată cu recurs.
[2] Titularul recursului. Pot face recurs, potrivit art. 3852 C. proc. pen., aceleaşi persoane prevăzute în art. 362 C. proc. pen. referitor la declararea apelului, care se aplică în mod corespunzător.
[3] Termenul de recurs este, potrivit art. 3853 C. proc. pen., de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 363-365 C. proc. pen. privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea recursului peste termen, din materia apelului, se aplică şi în cazul recursului.
Pentru unele hotărâri (încheieri sau sentinţe), legiuitorul a prevăzut alte termene de recurs, aşa cum vom arăta în continuare:
a) împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetare sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă se poate declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi la judecată, şi de la comunicare pentru cei lipsă [art. 1403 alin. (1) C. proc. pen.];
b) încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs, de procuror sau inculpat, în termen de 24 de ore, termen ce curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă [art. 141 alin. (1) C. proc. pen.];
c) încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului în timpul judecăţii poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă [art. 160″ alin. (2) C. proc. pen. ];
d) împotriva încheierii instanţei, în cursul judecăţii, date în urma verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, prin care aceasta constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă [art. 160b alin. (4) coroborat cu art. 160aalin. (2) C. proc. pen.];
e) împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie (sub control judiciar sau pe cauţiune), precum şi împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă [art. 1609C. proc. pen., respectiv art. 160″°alin. (5) C. proc. pen.];
0 încheierea instanţei de judecată, dată în urma verificării, din oficiu, în camera de consiliu, a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, înaintea expirării duratei acesteia, prin care se dispune revocarea sau menţinerea acestei măsuri poate fi atacată cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă [art. 300’coroboratcuart. 160aalin. (2) C. proc. pen.];
g) împotriva hotărârii pronunţate de instanţă în cauzele în care urmărirea penală şi judecata se fac conform procedurii speciale pentru infracţiunile flagrante, termenul de recurs este de 3 zile de la pronunţare, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. pen.
[4] Obiectul recursului. Potrivit dispoziţiilor art. 385″ C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Spre exemplu, pot fi atacate separat cu recurs:
-încheierea, dată în primă instanţă şi apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive (art. 141 C. proc. pen.);
– încheierea prin care a fost suspendată judecata în primă instanţă (art. 303 C. proc. pen.);
– încheierea dată în rezolvarea plângerilor împotriva măsurilor procesuale (măsuri asigurătorii şi restituirea unor lucruri) luate de prima instanţă sau împotriva modului de aducere a lor Ia îndeplinire (art. 168, art. 169 C. proc. pen.);
-încheierea prin care s-a confirmat măsura internării medicale în mod provizoriu [art. 162 alin. (6) C. proc. pen.];
– încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive [ art. 159 alin. (7) C. proc. pen. ];
– încheierea prin care s-a soluţionat liberarea provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar (art. 1609C. proc. pen.); etc.
Mai pot fi atacate separat cu recurs, dar care urmează a fi judecat numai după pronunţarea sentinţei sau deciziei, încheierile prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor sau apărătorilor [art. 3853 alin. (2) C. proc. pen.].
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute de art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. însă, persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive său a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
[5] Motive de recurs. în motivarea recursului recurentul trebuie să se refere la unul sau mai multe din cazurile prevăzute de art. 385® C. proc. pen. şi la încălcările dispoziţiilor legale de către instanţa a cărei hotărâre este atacată cu recurs.
Motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu se respectă acest termen, instanţa nu este obligată să examineze decât cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Potrivit art. 385″° alin. (3) C. proc. pen., aceste dispoziţii nu se aplică în cazul prevăzut de art. 3856 alin. (3) (hotărârile ce au o singură cale ordinară de atac, a recursului), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.
Având în vedere formularea art. 38510 C. proc. pen , doctrina55 a arătat că motivarea recursului este obligatorie, nemotivarea acestuia conducând la anularea recursului declarat (nulitate relativă).
în principiu, motivele de recurs nu pot fi decât motivele de drept, expres determinate de lege; ele nu pot consta în erori de fapt, cu excepţia erorii grave (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.). Astfel, motivele de recurs sunt clasificate în motive formale (sau de procedură) şi motive substanţiale (sau de judecată).61
5.1. Motivele formale de recurs, aşa cum sunt enumerate în art. 3859 C. proc. pen., sunt următoarele:
a) nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sancţionată cu nulitate absolută [art. 192 alin. (2) C. proc. pen.];
b) sesizarea nelegală a instanţei. Este avută în vedere atât sesizarea primară, care se face prin rechizitoriu (art. 264 C. proc. pen.) sau plângere prealabilă a persoanei vătămate [art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. ], cât şi sesizarea suplimentară, care poate fi făcută în cazul extinderii acţiunii penale pentru alte acte materiale,
pentru alte fapte ori cu privire la alte persoane, sau sesizarea derivată, făcută în cazul declinării de competenţă, al strămutării cauzei penale, al desfiinţării cu trimitere ori al casării cu trimitere.
încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei se sancţionează tot cu nulitatea absolută [art. 197 alin. (2) C. proc. pen.];
c) compunerea nelegală a instanţei ori încălcarea prevederile art. 292 alin. (2)
C. proc. pen. referitor la obligativitatea unicităţii şi continuităţii completului de judecată, în tot cursul judecării cauzei, sau existenţa unui caz de incompatibilitate”,
d) faptul că şedinţa de judecată nu a fost publică, afară de cazul când legea prevede altfel. Şi această încălcare a legii este caz de nulitate absolută, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
e) lipsa de la judecată a procurorului sau a inculpatului, când aceasta este obligatorie, potrivit legii. Hotărârile sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
0 faptul că urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia este obligatorie, sancţionată, de asemenea, cu nulitate absolută, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
g) desfăşurarea judecăţii fără efectuarea anchetei sociale în cazul infractorilor minori. Şi în această situaţie operează prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
h) neefectuarea expertizei psihiatrice a inculpatului în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Este vorba de efectuarea unei expertize psihiatrice în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi în cazul în care organul judiciar are îndoieli asupra stării psihice a inculpatului;
i) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege”,
j) când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor .
cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului. Nepronunţarea asupra unor fapte deduse judecăţii este caz de nulitate absolută prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi se sancţionează prin casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea; celelalte cazuri referitoare la nepronunţarea asupra unor probe ori alte cereri se examinează dacă şi în ce măsură au influenţat soluţia pronunţată, urmând să se caseze pentru completarea probatoriilor;
k) când instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv. Este vorba de cazul în care calea de atac este primită şi nesupusă dezbaterii, chiar dacă, ulterior, s-a respins pe fond;
1) când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate. Acesta este un caz de nulitate relativă.
5.2. Motivele substanţiale de recurs, prevăzute de lege, sunt următoarele:
a) neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni sau pronunţare a de către instanţă a unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru
care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 334-337 C. proc. pen. (schimbarea încadrării juridice, extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, extinderea procesului penal pentru alte fapte sau extinderea procesului penal cu privire la alte persoane);
b) condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”,
c) aplicarea unor pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile privind individualizarea pedepsei sau în alte limite decât cele prevăzute de lege-,
d) când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost graţiată ori a intervenit decesul inculpatului;
e) când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată”,
f) greşita încadrare juridică a faptei săvârşite;
g) când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o aplicare greşită a legii-,
h) comiterea unei erori grave de fapt,
i) când judecătorii de fondau comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat”,
j) când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.
[6] Instanţa competentă. Cererea de recurs se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, care este obligată să o înainteze, împreună cu dosarul de fond, instanţei ierarhic superioare, competentă să soluţioneze recursul.
Recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judecă de către Completul de 9 judecători (plenul mic), conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind organizarea judiciară.