Izvoarele obligaţiilor

izvoarele obligaţiilor, actele şi faptele juridice care potrivit legii, dau naştere unor raporturi juridice de obligaţie. După rolul jucat de voinţa părţilor în naşterea obligaţiei, izvoarele obligaţiilor se clasifică în voluntare şi nevoluntare. 1. Sunt izvoare voluntare, manifestările unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voinţă, exprimate în scopul realizării unor efecte juridice şi anume: a) contractele sau convenţiile de orice fel; b) actele juridice unilaterale, cărora legea le recunoaşte, excepţional, eficacitatea juridică; c) unele acte normative din care izvorăsc direct obligaţiile civile.

2. Sunt izvoare involuntare, toate celelalte fapte, evenimente sau întâmplări care dau naştere unor raporturi juridice de obligaţie în virtutea legii, independent de voinţa părţilor şi chiar împotriva voinţei lor şi anume: a) evenimentele, care intervin independent de voinţa şi activitatea oamenilor, cum sunt: naşterea, moartea, scurgerea timpului, calamităţile naturale etc.; b) acţiunile omeneşti care constituie fapte juridice licite (gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fară justă cauză etc.); c) acţiunile omeneşti care constituie fapte ilicite săvârşite cu intenţie (delicte) sau din culpă (cvasi-delicte) şi care, atunci când provoacă altuia un prejudiciu, dau naştere obligaţiei de despăgubire.