Împărţeala moştenirii pe cale judecătorească

împărţeala moştenirii pe cale judecătorească, formă a împărţelii moştenirii, care se distinge prin aceea că, în absenţa unui acord între coindivizari cu privire la modul concret de partaj a masei indivize, instanţa de judecată, la cererea oricăruia dintre aceştia, decide asupra împărţelii concrete a respectivei mase de bunuri, î.m.c.j. se face la cererea unuia dintre coindivizari sau, în condiţiile legii, la cererea creditorilor, ori de câte ori realizarea ei prin bună învoială nu a fost posibilă. Cererea de partaj judiciar va fi respinsă ca inadmisibilă, dacă se dovedeşte că între părţi a intervenit un act (în sens de negotium), fie şi verbal, de împărţeală voluntară. Potrivit legii, în tot cursul procesului instanţa va stărui ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială. Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit învoielii lor. împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi se află minori sau persoane puse sub interdicţie, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal. în cazul în care înţelegerea priveşte împărţirea numai a anumitor bunuri, instanţa va lua act de această învoială şi va pronunţa o hotărâre
parţială, continuând procesul pentru celelalte bunuri. Admisibilitatea cererii de partaj nu este condiţionată de încercarea prealabilă de împărţeală pe cale amiabilă. Oricare dintre coindivizari se poate adresa direct justiţiei, atunci când consideră că o împărţeală prin bună învoială nu se poate realiza. î.m.cj. este guvernată de următoarele reguli de fond:

1) Fiecare dintre coerezi poate cere partea sa în natură din mobilele sau imobilele succesiunii, în principiu, partajul judiciar urmează a se face în natură, fiind inadmisibil ca, fără consimţământul coindivizarilor, să se atribuie unora dintre ei toate bunurile în natură, iar altora numai contravaloarea părţii ce li se cuvine. La formarea loturilor în natură este necesar şi trebuie să se dea, pe cât posibil, fiecărui coindivizar aceeaşi cantitate de bunuri mobile sau imobile, drepturi sau creanţe de aceeaşi natură şi valoare. în caz de inegalitate valorică a loturilor, aceasta se compensează prin plata unor sume de bani numite sulte. Loturile formate se trag la sorţi sau sunt atribuite egal. Numărul loturilor care se formează este în funcţie de numărul coindivizarilor. Dacă există o pluralitate de coindivizari veniţi la moştenire prin reprezentare, se formează un singur lot pentru o tulpină, urmând ca dobânditorii de tulpini să procedeze ulterior la o nouă împărţeală între ei a bunurilor care le-au revenit în comun. Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care o pluralitate de coindivizari a venit la moştenire prin retransmiterea moştenirii succesorale. Dacă există două succesiuni diferite (mai multe stări de indiviziune), care se află într-o strânsă legătură (în sensul că bunurile se regăsesc în două sau mai multe mase partajabile, nu neapărat moştenite prin retransmitere), este necesar partajul acestora în ordinea deschiderii succesiunii, separat sau în cadrul aceluiaşi dosar. în fine, când cotele coindivizarilor sunt inegale, se pot forma loturi corespunzătoare cotei celei mai mici, coindivizarii cu cota mai mare primind mai multe loturi.

2) în situaţia în care, dacă cel puţin unul dintre bunurile indivize nu este comod partajabil în natură, o asemenea partajare a lui nefiind justificată economic (de exemplu, terenul construibil ar fi fracţionat în segmente care l-ar face neconstruibil), împărţeala se realizează prin atribuirea coindivizarului care este cel mai îndreptăţit, pe baza unor criterii cum ar fi: cota-parte mai mare, natura bunului şi posibilitatea valorificării mai eficiente economic, ocupaţia coindivizarilor, folosirea bunului de către unul dintre ei un timp mai îndelungat şi îmbunătăţirile aduse bunului sau construcţiei realizate în timpul indiviziunii etc.

3) în fine, dacă cel puţin unele dintre bunurile indivize nu sunt comod partajabile în natură, iar atribuirea lor în întregime în favoarea unuia dintre coindivizari nu se justifică, sau dacă toţi îşi manifestă voinţa de a vinde acele bunuri la licitaţie publică, se va proceda la vânzarea lor, iar preţul obţinut va fi împărţit între coindivizari potrivit cotelor succesorale.

4) în toate cazurile, indiferent de soluţia aleasă pentru partajare, hotărârea instanţei trebuie să cuprindă o repartizare concretă a bunurilor, în materialitatea lor sau în echivalentul lor bănesc, astfel încât să se pună capăt stării de indiviziune. Este inadmisibilă menţinerea stării de indiviziune prin atribuirea de cote indivize asupra unor bunuri [v. procedura împărţelii judiciare].

ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII PE CALE JUDECĂTOREASCĂ, modalitate de împărţeală a moştenirii utilizată în situaţiile în care comoştenitorii, în cursul procedurii succesorale notariale, ori în afara acesteia, nu se înţeleg şi nu pot ajunge la împărţeala moştenirii prin bună învoială, precum şi în cazurile în care această modalitate de împărţeală este obligatorie, potrivit legii. împărţeala moştenirii pe cale judecătorească este obligatorie: dacă nu sunt prezenţi (personal sau prin reprezentant) toţi coindivizarii; dacă între coindivizari există persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi condiţiile ocrotirii lor nu sunt îndeplinite; dacă cel puţin unul dintre copărtaşi nu consimte împărţeala prin bună învoială. împărţelii moştenirii pe cale judecătorească îi sunt aplicabile următoarele reguli de fond: în principiu, partajul judiciar se realizează în natură, fiind inadmisibil ca în lipsa consimţământului coindivizarilor, să se atribuie unora dintre ei bunurile în natură, iar altora numai contravaloarea părţii ce li se cuvine, când este posibil să se dea fiecăruia bunuri în natură; dacă bunurile (unele dintre ele) nu sunt comod partajabile în natură sau ar conduce la o fărâmiţare excesivă, împărţeala se realizează prin atribuire coindivizarului celui mai îndreptăţit; dacă bunurile nu se pot împărţi în natură, iar atribuirea în natură unuia dintre coindivizari nu apare justificată, se poate recurge la vânzare prin bună învoială, sau, în caz de neînţelegere, prin licitaţie publică.