Inutilitatea probei

inutilitatea probei, calitate a probei de a nu fi necesară deoarece a fost deja administrată. Legea prevede că cererea părţilor de a administra probe nu poate fi respinsă dacă proba este utilă (art. 67, alin. 2, C.p.p.). Per a contrario, i.p. poate determina respingerea solicitării unor probatorii. I.p. nu poate fi stabilită aprioric, ea se determină numai în concret, organul judiciar stabilind cantitativ şi calitativ, în condiţiile specifice speţei date, cînd o anumită probă utilă pînă la un moment dat poate trece in contrariul ei.

De pildă, în cazul unei infracţiuni flagrante săvîrşite în prezenţa a foarte multe persoane ce pot fi audiate ca ntartori, organul judiciar apreciază cu privire la numărul celor care urmează a fi ascultaţi, stabilind pînă unde relatările acestor martori vor fi utile şi cînd relatarea aceloraşi fapte de către alţii devine inutilă.