Infracţiune flagrantă

infracţiune flagrantă, infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii sau imediat după săvîrşire. Este, de asemenea, considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvîrşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obliecte de natură a-1 presupune participant la infracţiune (art. 465, C.p.p.). În cazul săvîrşirii i.f. orice -persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii. I. f. este pedepsită prin lege cu închisoare mai mare de 3 luni şi cel mult 5 ani, precum şi formele agravate ale acestor infracţiuni, săvîrşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bîlciuri, tîrguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice loc aglomerat se urmăresc şi se judecă potrivit unei proceduri speciale deosebit de operative prevăzută în art. 465—479,
C.p.p. şi care în limbajul juridic ea este cunoscută sub denumirea de procedură urgentă.

Cercetarea penală, are o durată minimă putînd fi comprimată la 24 de ore cît durează reţinerea, respectiv 3 zile de la arestare, cînd faţă de învinuit s-a luat această măsură; procurorul primind dosarul trebuie să-l verifice şi să se pronunţe asupra trimiterii în judecată în cel mult 2 zile. Pentru judecată există, de asemenea, termene foarte scurte. În cadrul procedurii urgente reţinerea este obligatorie, iar urmărirea şi judecarea făptuitorului au loc întotdeauna în stare de arest. Procedura specială nu se aplică infracţiunilor săvîrşite de minori şi infracţiunilor pentru care plîngerea persoanei vătămate trebuie supusă procedurii prealabile de împăciuire.