Înscris

înscris, 1. (în sens larg) orice scriere care materializează pe hârtie un act juridic, precum şi orice obiect material (de exemplu, o scândură, o cărămidă, o înregistrare pe peliculă sau pe bandă magnetică etc.) care încorporează un asemenea act; 2. (în sens restrâns) mijloc legal de dovadă, constând în orice act sau document scris pe hârtie, prin care se atestă existenţa unui act juridic sau a unui fapt juridic, ori o anumită împrejurare sau situaţie privitoare la un asemenea act. î. se caracterizează în mod obişnuit prin: exactitate, durabilitate şi caracter preconstituit; datorită acestor trăsături, el reprezintă mijlocul de probă cel mai important din sistemul dreptului nostru probator [v. şi înscris preconstituit; înscris autentic; înscris sub semnătură privată].

înscris – în accepţiunea cea mai largă, reprezintă orice declaraţie despre un act sau fapt juridic, făcută prin scriere cu mâna sau prin dactilografiere ori imprimare, cu orice litere sau sistem de scriere, pe hârtie sau orice alt material: sticlă, carton, scândură, peliculă ori bandă magnetică etc. în sens penal, constituie reprezentarea prin semne grafice (litere, cifre, semne de punctuaţie etc.) a sunetelor şi cuvintelor dintr-o limbă. ~ judiciare – înscrisuri care pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, deoarece în conţinutul lor se arată fapte sau împre-j urări de natură să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. înscrisul poate constitui obiectul material al infracţiunilor de fals în înscrisuri, dar şi al unui însemnat număr de alte infracţiuni: furt, reţinerea sau distrugerea de înscrisuri etc.

înscris, act constituit ca instrument probator, în care este încorporată prin scriere, însemne, desene sau într-un oricare alt mod convenţional voinţa care poate da naştere unui raport juridic, ori fapte de natură a contribui la stabilirea adevărului.

înscris originar, înscris preconsti-tuit, întocmit fie de organul instru-mentator competent, fie de părţi, în scopul constatării încheierii, modificării sau stingerii unui act juridic. Fac parte din această categorie, spre exemplu, înscrisurile autentice [sin. înscris primordial].

înscris preconstituit, înscrisul întocmit în mod special în scopul de a dovedi ulterior, la nevoie, un raport juridic. În mod obişnuit se confecţionează chiar în momentul perfectării actului juridic al cărui conţinut este menit să-l probeze, î.p. se clasifică în: originare, recognitive şi confirmative [v. şi înscris originar; înscris recognitiv; înscris confirmativ].

înscris recognitiv, înscris preconstituit, confecţionat spre a recunoaşte existenţa înscrisului originar, pierdut şi are scopul de a înlocui acel înscris.

înscris care serveşte la dovedirea stării civile, legitimare sau identificare – document care are calitatea de a atesta situaţia civilă a unei persoane, apartenenţa la o anumită colectivitate sau categorie profesională, precum şi identitatea acesteia. încredinţarea unui astfel de document unei persoane spre folosire în vederea producerii de consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals privind identitatea.