Întreprindere de editură

Întreprindere de editură

întreprindere de editură, librărie şi obiecte de artă, formă de organizare a unei activităţi prin intermediul căreia se valorifică drepturile de autor. Drepturile morale şi patrimoniale care aparţin autorului unei opere literare, ştiinţifice sau artistice sunt reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 8/1996. Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: i) reproducerea operei; ii) distribuirea operei; iii) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; iv) închirierea operei; v) împrumutul operei; vi) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public; vii) ra-diodifuzarea operei; viii) retransmiterea prin cablu a operei; ix) realizarea de opere derivate. I. de e. presupune organizarea activităţii prin care opera este reprodusă şi distribuită. Prin reproducere se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.

Distribuirea reprezintă vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora. Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia. î. de e. se bazează pe încheierea unui contract de editare, prin care titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera. Nu constituie contract de editare convenţia prin care titularul dreptului de autor îl împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce şi, eventual, a distribui opera, în această situaţie aplicându-se prevederile de drept comun referitoare la contractul de antrepriză. Pentru ca întreprinderea să reprezinte o faptă de comerţ, întreprinzătorul trebuie să fie o altă persoană decât autorul. V. faptă de comerţ, întreprindere.

Lasă un comentariu