Lista proceselor

Lista proceselor

lista proceselor, act procedural întocmit de grefierul de şedinţă, în care sunt trecute, în ordinea dispusă de preşedintele completului de judecată, cauzele ce urmează să se dezbată în ziua respectivă. L.p. are ca scop asigurarea publicităţii dezbaterilor şi garantarea dreptului de apărare. Prin afişarea l.p. publicul poate lua cunoştinţă de procesele ce urmează să se dezbată într-o anumită şedinţă de judecată; de asemenea, părţilor li se garantează în acest mod şi posibilitatea de a cunoaşte ordinea în care urmează să fie chemate în faţa instanţei de judecată. L.p. se afişează pe uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea dezbaterilor. La întocmirea l.p. se va ţine seama de necesitatea judecării cu precădere a cauzelor declarate urgente (ordonanţe preşedinţiale, acţiuni posesorii, conflicte de muncă etc.) şi a celor rămase în divergenţă. Ordinea stabilită prin l.p. nu poate fi schimbată decât cu acordul părţilor care au o ordine de preferinţă; de asemenea, nu se poate proceda la „dezbaterea unei cauze peste rând”, dacă nu sunt prezente părţile litigante. Cauzele care nu comportă discuţii, urmând a se amâna la un alt termen, pot fi strigate la începutul şedinţei de judecată; amânarea judecăţii poate fi dispusă în asemenea situaţii de un singur judecător, dar numai dacă părţile legal citate sunt prezente şi solicită acordarea unui nou termen (pentru lipsă de procedură, depunerea unui raport de expertiză etc.). La cererea părţilor, instanţa poate lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră la care se va proceda din nou la strigarea procesului. Pentru a-şi realiza funcţia sa procedurală, l.p. va trebui să cuprindă menţiuni privitoare la identificarea cauzelor, numele şi prenumele părţilor, precum şi obiectul fiecărui litigiu.

LISTA DE ŞEDINŢĂ (A PROCESELOR), act procedural realizat de grefierul de şedinţă în care sunt trecute, în ordinea dispusă de preşedintele completului de judecată, cauzele ce urmează să se dezbată în ziua respectivă. Lista de şedinţă are ca scop asigurarea publicităţii dezbaterilor şi garantarea dreptului de apărare. Prin afişarea listei de şedinţă, publicul poate lua cunoştinţă de procesele ce urmează să se dezbată într-o asemenea şedinţă de judecată; de asemenea, părţilor li se garantează în acest mod şi posibilitatea de a cunoaşte ordinea în care urmează să fie chemate în faţa instanţei de judecată. Lista de şedinţă se afişează pe uşa sălii de şedinţe cu cel puţin o oră înainte de începerea dezbaterilor. La întocmirea listei de şedinţă se va ţine seama de necesitatea judecării cu precădere a cauzelor declarate urgente (ordonanţe preşedenţiale, acţiuni posesorii etc.) şi a celor rămase în divergenţă. Ordinea stabilită prin lista de şedinţă nu poate fi schimbată decât cu acordul părţilor care au ordine de preferinţă; de asemenea, nu se poate proceda la dezbaterea unei cauze peste rând dacă nu sunt prezente părţile litigante. Cauzele care nu comportă discuţii şi care sunt în stare de amânare, pot fi strigate la începutul şedinţei de judecată; amânarea judecăţii poate fi acordată în asemenea situaţie de un singur judecător dar numai dacă cererea de amânare este întemeiată potrivit legii; şi partea prezentă (părţile) prezente solicită acordarea unui nou termen (pentru lipsă de procedură, depunerea unui raport de expertiză etc.). La solicitarea părţilor, instanţa poate lăsa cauza la urmă, la sfârşitul şedinţei de judecată, putând chiar fixa o anumită oră la care se va proceda din nou la strigarea cauzei. Lista de şedinţă va trebui să cuprindă menţiuni referitoare la: instanţa pe rolul căreia se află procesele din listă, componenţa completului de judecată, data şi ora la care se va ţine şedinţa, numărul sălii (Complet 1, 2…), numărul de dosar, numele şi prenumele părţilor, precum şi obiectul fiecărui litigiu.

lista cauzelor – listă care conţine dosarele cu termen de judecată într-o zi determinată. Preşedintele completului de judecată se îngrijeşte ca lista cauzelor să fie întocmită din timp şi să fie afişată spre vedere cu 24 ore înaintea termenului de judecată. La întocmirea listei cauzelor se ţine seama de data intrării dosarelor în instanţă, dându-se prioritate dosarelor în care sunt deţinuţi, precum şi acelor dosare cu privire la care legea prevede că judecarea lor se face de urgenţă (art. 295 C. proc. pen.).

Lasă un comentariu