Libertatea persoanei

Libertatea persoanei

libertatea persoanei – atribut important al personalităţii umane, constând în posibilitatea pe care fiecare membru al societăţii trebuie să o aibă de a acţiona în conformitate cu dorinţele şi interesele sale, fără a fi supus unei constrângeri fizice sau psihice. Inviolabilitatea persoanei este garantată prin Constituţie. Libertatea persoanei cuprinde: ~ fizică, dreptul persoanei de a se deplasa nestingherit şi de a putea să se manifeste potrivit voinţei sale (încălcarea acestei libertăţi constituie infracţiunea de arestare ilegală ori aceea de lipsire de libertate); ~ psihică – dreptul persoanei de a delibera şi hotărî în mod liber asupra actelor sale de conduită (încălcarea acestei libertăţi constituie infracţiunea de ameninţare, ori de şantaj);

~ domiciliului -dreptul persoanei de a-şi folosi nestingherită locuinţa în aşa fel încât nimeni să nu poată pătrunde în aceasta fără consimţământul său, în afară de cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege (încălcarea acestei libertăţi constituie infracţiunea de violare de domiciliu); ~dea comunica prin corespondenţă, dreptul de a purta corespondenţă ori de a comunica la distanţă, cu garantarea secretului corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (încălcarea acestei libertăţi constituie infracţiunea de violare a secretului corespondenţei); ~ sexuală, dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relaţiile sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului şi de cerinţele moralei (încălcarea acestei libertăţi poate atrage răspunderea penală pentru viol sau pentru alte infracţiuni contra libertăţii sexuale).

Lasă un comentariu