Motivarea apelului

motivarea apelului, activitate procesuală desfăşurată de apelant în scopul susţinerii nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii atacate cu apel. Cât priveşte cerinţa de a arăta în cerere motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină apelul, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile potrivit cărora părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare; având în vedere şi caracterul devolutiv al apelului, ceea ce presupune o rejudecare în fond, rezultă, în primul rând, că părţile pot folosi în apel motivele invocate în faţa primei instanţe şi deci instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu privire la ele; apelul este totuşi o cale de atac prin care se critică o hotărâre de primă instanţă, astfel încât legea pretinde apelantului să arate nemulţumirile sale faţă de modul în care s-a desfăşurat judecata de fond şi faţă de hotărârea atacată, în fapt şi în drept; rezultă, în al doilea rând, că în cererea de apel nu trebuie repetate motivele din cererea de chemare în judecată, întâmpinare sau cererea reconvenţională ori cererea de intervenţie etc., ci este necesară o expunere a justificării apelului, care stabileşte şi limitele în care va avea loc judecata în apel. în jurisprudenţa mai veche se decidea constant că nu este o m.a. declaraţia apelantului că susţine motivele acţiunii sau simpla trimitere la concluziile de la prima instanţă; o astfel de trimitere este suficientă pentru a arăta intenţia de a fi avute şi ele în vedere şi deci nu trebuie repetate, deoarece sunt cunoscute de la prima instanţă, astfel încât trebuie dezvoltate în scris numai motivele noi care au determinat exercitarea căii de atac; s-a decis că m.a. nu poate să rezulte numai din indicarea unei probe.

Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul trebuie menţionate în cererea de apel sau depuse până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; dacă ele nu au fost invocate în aceste condiţii, apelantul este decăzut din acest drept; în acest caz apelul nu va fi respins ca nemotivat, deoarece legea permite părţilor să se folosească în faţa instanţei de apel de motivele invocate la prima instanţă; s-a arătat şi că nu se vede eficienţa sancţiunii decăderii, prevăzută expres de către lege, dacă apelul nu poate fi respins ca nemotivat; în legătură cu această problemă, nu trebuie confundată decăderea, care este o sancţiune ce intervine în cazul în care un act de procedură nu a fost făcut în termen şi respingerea cererii, care este consecinţa decăderii; în materia apelului, sancţiunea decăderii are eficienţă, întrucât dacă apelantul nu a arătat în cerere sau la prima zi de înfăţişare motivele, nu va mai putea propune şi susţine motive noi, care nu au fost avute în vedere la prima instanţă; în acest sens, legea prevede că, în cazul în care apelul nu se motivează ori m.a. sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă. în legătură cu termenul pentru m.a., legea prevede că termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii atacate, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare.