Notar public

notar public, persoana fizică, licenţiată în drept sau având titlul ştiinţific de doctor în drept, ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are exclusiv cetăţenia română, domiciliul în România şi cunoaşte limba română; are capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile; nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie; este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; a îndeplinit timp de doi ani funcţia de notar stagiar şi a promovat examenul de n.p. sau a exercitat timp de cinci ani funcţia de notar, judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică şi dovedeşte cunoştinţele necesare funcţiei de n.p., prin promovarea unui concurs organizat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. N.p. este numit pe funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Exercitarea profesiei de n.p. este compatibilă numai cu desfăşurarea activităţilor didactice, literare şi publicistice ori politice. N.p. are dreptul la onorariu pentru fiecare serviciu prestat. N.p. şi personalul biroului notarial au obligaţia păstrării secretului profesional, precum şi a asigurării funcţionării biroului notarial. împotriva n.p. poate fi antrenată răspunderea civilă, disciplinară sau penală.

notar public – persoană specializată care are, potrivit legii, dreptul de a desfăşura activitatea notarială, în conformitate cu dispoziţiile legale, notarii publici îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. Activitatea notarială prin care se asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale neliti-gioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor se realizează de notarii publici, de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de alte instituţii (secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici), în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Notar public poate fi persoana care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (licenţiat în drept, nu are antecedente penale, cunoaşte limba română etc.) şi a promovat examenul de notar public. Numirea, încetarea calităţii de notar public şi suspendarea acestuia din funcţie se dispune de ministrul justiţiei. In baza competenţei sale, notarul public întocmeşte, printre altele, următoarele acte notariale: a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;

b) autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat. Pentru autentificarea unui act, notarul public, verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor. Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică. Autentificarea se face prin încheiere care cuprinde menţiunile prevăzute de lege, inclusiv dispoziţia de învestire cu formula autentică „Se declară autentic prezentul înscris”;

c) procedura succesorală notarială, care se deschide de către biroul notarial de pe raza ultimului domiciliu al defunctului; se procedează la inventarierea bunurilor succesorale, bunuri care pot fi puse sub sigiliu şi predate unui custode şi se poate elibera, după caz, certificat de moştenitor (ca urmare a unei încheieri proprii a biroului notarial sau pe baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile) sau certificat de vacanţă succesorală, în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari;

d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; e) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege (ex. faptul că o persoană se află în viaţă, faptul că o anumită persoană se află într-un anumit loc etc.); f) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; g) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; h) primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; i) actele de protest al cambiilor, al biletelor de ordin, al cecurilor; j) legalizarea copiilor de pe înscrisuri (eliberarea copiilor legalizate după înscrisurile originale se face numai după confruntarea copiei cu originalul); k) efectuarea şi legalizarea traducerilor; 1) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit; m) orice alte operaţiuni prevăzute de lege. Sub aspect organizatoric în circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de notari publici. Numărul notarilor publici şi al birourilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea se stabileşte de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. în circumscripţia fiecărei Curţii de Apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, cu personalitate juridică. Din cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează în circumscripţia curţii de Apel. Notarii publici din România se constituie în Uniunea Naţională a Notarilor Publici, organizaţie profesională cu personalitate juridică, care îşi alege un consiliu de conducere şi alte organe stabilite prin statutul propriu. Ea are atribuţiile stabilite de lege.

NOTAR, persoană specializată care are, potrivit legii, dreptul de a desfăşura activitatea notarială. în conformitate cu dispoziţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36 din 11 mai 1995, notarii publici îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. în baza competenţei sale, notarul public întocmeşte printre altele, următoarele acte notariale:

a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic la solicitarea părţilor; b) autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat. Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor. Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică. Autentificarea se face prin încheiere care cuprinde menţiunile prevăzute de lege, inclusiv dispoziţia de investire cu formula autentică „se declară autentic prezentul înscris”, c) procedura succesorală notarială, care se deschide de către biroul notarial de pe raza ultimului domiciliu al defunctului, procedează la inventarierea bunurilor succesorale, bunuri care pot fi puse sub sigiliu şi predate unui custode şi poate elibera, după caz, certificate de moştenitor sau certificat de vacanţă succesorală în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari; d) certificarea unor fapte prevăzute de lege (faptul că o persoană se află în viaţă, faptul că o persoană se află într-un anumit loc etc.); e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; f) darea de dată certă a înscrisurilor prezentate de părţi; g) primirea în depozit a înscrisurilor prezentate de părţi; h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin, al cecurilor; i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri (eliberarea copiilor legalizate după înscrisurile originale se face numai după confruntarea copiei cu originalul); j) efectuarea şi legalizarea traducerilor; k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit; 1) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

notar de stat, funcţionar, avînd pregătire juridică superioară, care îşi desfăşura, pînă la intrarea în vigoare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici, activitatea în cadrul organelor notariale. Pînă in anul 1950 activitatea notarială era îndeplinită, în România, de instanţele judecătoreşti, ca o procedură necontencioasă, iar în Ardeal de notarii publici. După această dată activitatea a fost preluată de Notariatul de stat, care funcţiona ca un serviciu de stat organizat de Ministerul Justiţiei. N. de s. întocmeau actele notariale potrivit cu interesele tuturor părţilor care recurgeau la serviciile lor (părţile avînd deseori interese divergente între ele) şi vegheau la respectarea legilor şi intereselor statului şi ale terţilor. Activitatea lor era reglementată de Deceretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat, conform căruia organele notariale erau organizate pe bază teritorială, şi anume: notariate de stat judeţene (şi al municipiului Bucureşti) şi notariate de stat locale. Unele dintre actele pe care le încheiau n. de s. erau prezentate şi în faţa organelor judiciare fiind folosite ca mijloc de probă (de ex., înscrisurile autentificate, copiile legalizate etc.).