Nedemnitate succesorală
nedemnitate succesorală, sancţiune civilă în virtutea căreia moştenitorul legal care s-a făcut vinovat de o culpă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia este decăzut, cu efect retroactiv, din dreptul de a-l moşteni. Efectul sancţiunii se extinde şi asupra descendenţilor moştenitorului nedemn (care ar veni la succesiune prin reprezentare). Potrivit legii, n.s. este atrasă de săvârşirea uneia din următoarele fapte: a) atentatul la viaţa defunctului (fapta succesibilului de a fi fost autor, coautor, instigator sau complice la omorul sau la tentativa de omor a defunctului, împrejurare stabilită printr-o hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă); b) acuzaţia capitală calomnioasă (acuzarea pe nedrept a defunctului de a fi săvârşit o faptă gravă, pasibilă de pedeapsa capitală); c) nedenunţarea omorului căruia i-a căzut victimă defunctul (fapta moştenitorului care, având cunoştinţă de săvârşirea omorului, nu a denunţat crima). N.s. operând în temeiul legii, cel care lasă moştenirea nu îl poate ierta pe moştenitorul nedemn pentru faptele sale; acesta din urmă, însă, poate primi legatele cu care a fost gratificat de către defunct, întrucât sancţiunea este specifică doar moştenirii legale.