Navlosire

Navlosire

navlosire, 1. totalitatea operaţiunilor de închiriere a unei nave. 2. contract (cunoscut şi sub denumirea de charter party) prin care una dintre părţi, armatorul (novlo-sant) se obligă, în schimbul unui preţ (navlul), să pună nava la dispoziţia celeilalte părţi, navlositorul. Contractul de închiriere/n. trebuie încheiat în scris şi să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni:

i) numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului; ii) numele şi prenumele închirietorului şi chiriaşului; iii) numele şi prenumele căpitanului sau patronului; iv) locul şi timpul ce s-a stabilit pentru încărcare şi descărcare; v) navlul (chiria); vi) dacă închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui; vii) indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere (art. 557 C.com.). N. se poate face în întregime sau parţial şi poate îmbrăca mai multe forme: i) n. pe voiaj care se încheie pentru una sau mai multe călătorii, navlul plătindu-se după cantitatea încărcăturii sau ca sumă globală; ii) n. pe timp, care se face pe un timp determinat, navlositorul având sarcina de a suporta toate cheltuielile inerente exploatării comerciale a navei, iar navlul se calculează în rate lunare şi pe tonaj plătindu-se, de regulă, în avans; iii) n. coca goală, prin care echipajul şi

comandantul navei se supun numai ordinelor navlositorului, care exercită toate prerogativele de proprietar, plătindu-i acestuia preţul pentru închiriere.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!