Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor – infracţiune prevăzută de art. 279 C. pen., care constă în deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept.

Este asimilată, de asemenea, acestei infracţiuni nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege (10 zile) la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului. Se sancţionează cu o pedeapsă mai grea: deţinerea, înstrăinarea sau portul, fară drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme; deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme, altele decât cele arătate mai sus, precum şi a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari; portul de arme, fără drept, în locul organizaţiilor de stat sau obşteşti, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.

Lasă un comentariu