Criza si la firmele de taxi.Tarifele vor scadea din 2009

Preturile calatoriilor cu taxiul vor scadea la unii operatori din Capitala cu pâna la 20%, începând din luna ianuarie 2009, pe fondul ieftinirii carburantilor, au declarat reprezentanti ai operatorilor de taxi din Bucuresti.

Pretul calatoriei trebuie corelat cu costul carburantilor, astfel ca cel putin compania noastra va opera o scadere a tarifului, începând cu luna ianuarie, de 20%“, a precizat proprietarul unei companii cunoscute de taximetrie, Robert Meghesi. Astfel, pretul calatoriei cu taxiul ar trebui sa scada cu 5-7%, pretul scazut al benzinei si motorinei permitând aceste reduceri, a spus, la rândul sau, presedintele Asociatiei Nationale a Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, Remus Nedelcu. „Majoritatea companiilor de taximetrie au majorat tarifele în aceasta toamna. În urma ieftinirii benzinei si motorinei, acesti operatori ar trebui sa treaca la modificari de preturi astfel încât calatoria cu taxiul sa de ieftineaca cu cinci-sapte procente“, a precizat Nedelcu.

Cu toate acestea, specialistii prevad ca nicio companie de taximetre nu se va „atinge“ de tarife în perioada sarbatorilor de iarna, o perioada prolifica pentru taximetrie, însa, începând cu luna ianuarie, pretul calatoriei ar trebui sa scada. În ciuda faptului ca alimentarea cu carburant se reflecta în proportie de 40-45% în costul final al calatoriei, unii operatori nu dau semne ca vor trece la reduceri de tarife.

Sursa: Interesul Public

 

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu