Prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi

prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi, prezumţie legală conform căreia fiecare dintre soţi este presupus că, exercitând drepturile conferite de lege soţilor asupra bunurilor comune, acţionează nu numai în nume propriu, ci şi ca reprezentant al celuilalt soţ, legiuitorul prezumând că soţii şi-au dat reciproc mandat de reprezentare pentru exercitarea actelor de administrare, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor comune. Este consacrată prin art. 35 alin.

(2) C. fam., care precizează că oricare dintre soţi, exercitând singur drepturile de administrare, folosinţă şi dispoziţie, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. P.m.t.r.s. are caracter relativ, astfel că poate fi răsturnată prin proba contrară. O astfel de probă se realizează prin dovada că soţul neparticipant la încheierea actului s-a opus la perfectarea lui. Totuşi, opunerea chiar dovedită a soţului neparticipant nu este suficientă, prin ea însăşi, să determine anularea actului încheiat cu terţul de bună-credinţă. în acest scop, mai este necesară şi proba că terţul contractant a cunoscut opunerea celuilalt soţ la încheierea actului respectiv. Terţul contractant nu este considerat de bună-credinţă atunci când opoziţia celuilalt soţ la încheierea actului rezultă din împrejurări şi fapte colaterale care semnifică inexistenţa consimţământului său la încheierea actului. Mandatul tacit reciproc al soţilor suferă anumite restrângeri legale prin art. 35 alin. (2) C. fam.; totodată, mandatul tacit reciproc al soţilor poate suferi anumite restrângeri şi pe cale convenţională: în virtutea caracterului relativ al p.m.t.r.s., aceştia pot să-i aducă limitări cu privire la anumite acte juridice, convenind că actele juridice ce pot fi încheiate de unul din ei, să fie încheiate numai cu consimţământul expres al ambilor soţi. Mandatul tacit reciproc între soţi funcţionează pe durata căsătoriei. Jurisprudenţa a statuat însă că acesta devine inoperant în cazul despărţirii în fapt a soţilor, precum şi pe durata procesului de divorţ. In aceste situaţii, consimţământul nu se presupune, ci trebuie dovedit. Dispariţia sau punerea sub interdicţie a unuia din soţi nu atrage, prin ea însăşi, stingerea dreptului de reprezentare a lui de către celălalt soţ. Dacă însă s-a instituit curatela (în cazul dispărutului) sau tutela (în cazul interzisului), curatorul sau, după caz, tutorele este în drept să încheie acte de administrare şi să se opună la încheierea actelor de către celălalt soţ.