Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă

procedura de soluţionare a conflictelor de muncă, totalitatea regulilor în temeiul cărora instanţele competente rezolvă neînţelegerile ce izvorăsc din raporturile juridice de muncă. Principalele reguli procedurale aplicabile conflictelor de muncă se referă la: 1) actul de sesizare: instanţele judecătoreşti pot fi sesizate printr-o cerere, formulată de angajat sau angajator; 2) termenele de sesizare: Codul muncii stabileşte termene diferite ca durată, în raport de natura litigiului ce urmează să fie supus spre soluţionare organului de jurisdicţie competent; cererea poate fi formulată în:

a) termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; b) termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară; c) termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi sala-riale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; f) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului, în orice alte situaţii. Termenele de sesizare a organelor de jurisdicţie a muncii au natura unor termene de prescripţie; pentru motive temeinice, partea interesată are posibilitatea de a solicita repunerea în termen; 3) competenţa materială şi teritorială: judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă; din punctul de vedere al competenţei teritoriale, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul; 4) sarcina probei: în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului; regula enunţată este tradiţională şi practică, întrucât angajatorul este cel mai în măsură să dovedească legalitatea şi temeinicia deciziilor sau măsurilor luate; 5) scutirea de plata taxelor judiciare de timbru şi de timbru judiciar: în faţa organelor de jurisdicţia muncii toate cererile şi actele de procedură sunt scutite de plata taxelor de timbru; 6) termenele de judecată: conflictele de muncă se soluţionează în regim de urgenţă; termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile; procedura de citare a părţii se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată; 7) administrarea probelor: administrarea dovezilor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă partea din beneficiul probei admise, dacă întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia; 8) regimul hotărârilor: hotărârile pronunţate, în această materie, sunt definitive şi executorii de drept [v. şi jurisdicţie a muncii].