Procedura de judecată a recursului

procedura de judecată a recursului, totalitatea regulilor pe baza cărora instanţa competentă, la cererea părţii interesate (recurentul), verifică şi apreciază asupra legalităţii hotărârii atacate. P.j.r. se concretizează în unele reguli specifice, care se completează însă cu normele dreptului comun; regulile procedurale de drept comun se aplică în instanţa de control judiciar doar dacă ele nu sunt potrivnice dispoziţiilor prevăzute de lege în materia recursului. Instanţa sesizată va verifica dacă recursul a fost sau nu legal timbrat, dacă părţile sunt sau nu valabil reprezentate şi dacă recursul a fost sau nu promovat în termen.

Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă o atare dovadă nu rezultă din dosar, el se va considera ca fiind făcut în termen. în faţa instanţei de recurs părţile vor lua cuvântul în ordinea stabilită de lege: mai întâi recurentul, pentru a-şi dezvolta motivele de recurs, apoi intimatul şi la urmă procurorul; dacă recursul a fost promovat de procuror, cuvântul se va da mai întâi acestuia şi pe urmă părţilor principale. în faţa instanţei de recurs nu se pot administra probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor. După ce părţile au pus concluzii asupra recursului, instanţa se retrage în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii; instanţa de recurs se pronunţă printr-o decizie de admitere sau de respingere a recursului; în caz de admitere, judecata poate parcurge şi faza rejudecării fondului după casare; această fază se desfăşoară, de regulă, în faţa instanţei care s-a pronunţat asupra recursului [v. şi casare cu reţinere; casare cu trimitere; modificarea hotărârii].