Probă materială

probă materială, 1. proba care presupune perceperea faptului cu ajutorul unui obiect material; poate fi pozitivă sau negativă; 2. obiectul care, prin aspectul său exterior, prin calităţile sale speciale, prin semnele sau urmele rămase pe el, ar putea să prezinte interes probatoriu. In procesul civil p.m. au un rol mai redus decât în procesul penal, codul de procedură civilă neocupându-se de p.m., care, de altfel, nici nu au nevoie de o reglementare specială. Spre deosebire de celelalte mijloace de probă, p.m. se caracterizează prin faptul că nu pot fi înlocuite, ceea ce presupune o deosebită atenţie în observarea lor până la judecarea definitivă a procesului.

Un înscris poate constitui nu numai o probă scrisă din care rezultă existenţa unui anumit raport juridic, ci şi o p.m., în măsura în care, pe lângă conţinutul său, interesează şi forma sa exterioară, hârtia pe care s-a scris, cerneala cu care s-a scris, eventualele ştersături sau adăugiri, ori chiar existenţa lui într-un numit loc sau în posesia unei anumite persoane (de exemplu, înscrisul sub semnătură privată aflat în posesia debitorului constituie faptul vecin şi conex pe care se bazează prezumţia legală absolută privind liberaţiunea debitorului, iar pe faptul existenţei înscrisului autentic în posesia debitorului se sprijină prezumţia legală relativă a liberaţiunii debitorului; înscrisurile ce urmează a fi depuse pentru verificarea de scripte reprezintă p.m.). Planurile, fotografiile, schiţele pot fi şi ele p.m., dacă stabilesc unele calităţi ale obiectului în litigiu. Prezumţiile de coproprietate a zidului şi a şanţului despărţitor pot fi combătute prin anumite p.m. („culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat”; „pământul este înălţat sau aruncat numai de o parte a şanţului”), într-un litigiu cu privire la calitatea bunului vândut, a lucrării executate etc., obiectul sau lucrarea respectivă, dacă mai este în fiinţă, va fi o p.m. Verificarea p.m. se face fie printr-o cercetare la faţa locului, deci chiar de către instanţă, fie printr-o expertiză, atunci când cercetarea probei implică elemente de tehnicitate sau este necesară o evaluare a daunelor; în măsura în care ar fi posibil, p.m. poate fi verificată chiar în şedinţa de judecată [v. şi probă]