Procedura falimentului

procedura falimentului, procedură de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. P.f. constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului. P.f. priveşte atât procedura simplificată, cât şi procedura generală; aceasta constă într-un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni care privesc: hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din averea debitorului; închiderea procedurii falimentului.

1) Cazuri de aplicare a p.f. Cazurile în care se poate decide intrarea în p.f. sunt, potrivit legii: a) prin cererea introductivă debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată; b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic; c) administratorul judiciar sau creditorul nu a propus un plan de reorganizare sau niciunul din planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat; d) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat; e) obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale; f) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment.

2) Hotărârea judecătorului-sindic de intrare în p.f. în cazurile prevăzute de lege judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, intrarea în faliment; prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune: a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului; b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformi-
tate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului; c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar; d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii; e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maximum

10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii; 0 notificarea intrării în faliment; g) termenele pentru declararea creanţelor născute după data deschiderii procedurii, precum şi termenele de declarare a creanţelor născute în perioada de observaţie.

3) Notificarea intrării debitorului în p.f. Lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea va cuprinde:

a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv de creanţe sau faţă de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăţilor făcute după deschiderea procedurii, în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrării în faliment, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat;

d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut pentru verificarea creanţelor.

4) Declararea creanţelor născute după data deschiderii procedurii insolvenţei. în vederea întocmirii tabelului suplimentar, creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat, ca urmare a plăţilor făcute după deschiderea procedurii, trebuie înregistrate în termenul comunicat prin notificare, în registrul de la grefa tribunalului. Nedepunerea cererii de admitere în termen atrage decăderea din drepturi a titularilor creanţelor născute după deschiderea procedurii.
Potrivit legii, vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii. Creanţele admise în tabelul definitiv de creanţe nu vor mai fi supuse verificării; titularii acestor creanţe, debitorul sau orice persoană interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de lichidator în tabelul suplimentar, care este întocmit pe baza verificărilor efectuate. Tabelul definitiv consolidat va cuprinde toate creanţele care figurează ca admise în tabelul definitiv al creanţelor, creanţele prevăzute în tabelul suplimentar necontestate, precum şi creanţele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor în tabelul suplimentar. în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării.

5) Măsurile premergătoare lichidării averii debitorului. Pentru lichidarea bunurilor din averea debitorului, sunt necesare următoarele măsuri: a) întocmirea listei bunurilor din averea debitorului; potrivit legii, prin averea debitorului se înţelege totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă, adică activul patrimoniului debitorului. Lista trebuie depusă de debitor odată cu cererea introductivă sau în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, respectiv în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în cazul cererii introductive a creditorilor; b) sigilarea bunurilor debitorului; vor fi puse sub sigilii magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. Legea exceptează de la punerea sigiliilor; obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare; registrele de contabilitate; cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute; numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii debitorului;

c) inventarierea bunurilor; dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, lichidatorul va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile; în toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar. Pe măsura desfăşurării inventarierii, lichidatorul ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar. Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului şi să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. Cu aprobarea comitetului creditorilor, lichidatorul va angaja un expert evaluator, pe cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor atât separat, cât şi ca unul sau mai multe ansambluri în stare de funcţionare, dacă este cazul. Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar, de debitor, prin administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar; d) conservarea bunurilor; potrivit legii, în timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul va lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.

6) Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului. Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator, sub controlul judecă-torului-sindic. în scopul maximizării valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. Lichidarea va începe îndată, după finalizarea de către lichidator a inventarierii bunurilor din averea debitorului. Lichidatorul va angaja, în numele debitorului, un evaluator, persoană fizică sau juridică, ori va utiliza, cu acordul comitetului creditorilor, un evaluator propriu, pentru a evalua bunurile din averea debitorului, în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare. Bunurile vor putea fi vândute în bloc -ca un ansamblu în stare de funcţionare – sau individual. Metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea generală a creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului şi a recomandării comitetului creditorilor. Lichidatorul va prezenta şi regulamentul de vânzare corespunzător. Imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor. Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul deschis la o unitate a unei bănci, iar recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. Dacă vânzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate şi va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate imobiliară.

7) Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării. în vederea realizării distribuirii, lichidatorul trebuie să întocmească un raport asupra operaţiunilor de lichidare efectuate şi un plan de distribuire a sumelor de bani între creditori. Distribuirea sumelor cuvenite creditorilor se face potrivit regulilor prevăzute de lege; astfel, creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: a) taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate; b) creanţele izvorâte din raportul de muncă; c) creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; d) creanţele bugetare; e) creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; f) creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; g) creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; h) alte creanţe chirografare; i) creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit. Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară. Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă prin tabelul definitiv consolidat. Pentru anumite creanţe, legea prevede plata în condiţii speciale. După lichidarea bunurilor din averea debitorului, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării. La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiecţiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia. După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului [v. şi procedura insolvenţei; reguli procedurale aplicabile în procedura insolvenţei].