Ghid psihologic pentru gestionarea stresului financiar

În plina criza economica, românii nu par sa se fi trezit înca din inertia consumului de voie buna si nici nu dau semne ca ar sti sa-si chibzuiasca bugetul.

Specialistii în psihologie si resurse umane ofera solutii pentru a tine echilibrul între nepasarea inconstienta si fatalismul anxios al celor care nu vor sa creada ca ar putea reveni la saracia din perioada comunista.În aceasta primavara, când criza financiar-economica batea la poarta, premierul ne asigura ca uraganul dezlantuit peste Ocean nu va survola Carpatii. În toamna însa, tavalugul somajului si al crisparilor bancar-bursiere n-a mai zabovit. A dat buzna peste noi si ne-a prins oarecum uimiti, într-o inertie comoda, si putin dispusi sa ne gândim la greutatile ce ne pasc.

De vina pentru lipsa de reactie ar fi imaturitatea consumatorilor autohtoni, obiceiul de a gândi de pe o zi pe alta, dar si negarea evidentei de teama ca ne-am putea întoarce la vremurile paupere din perioada ceausista, sustin psihologii. Ei recomanda, în schimb, evitarea reactiilor panicarde, chibzuinta pe termen lung si îndreptarea privirii spre partea plina a paharului, spre a profita de oportunitatile oferite de criza.

“Ma frapeaza ca pe români nu-i intereseaza prea mult cresterea preturilor sau faptul ca ar putea cheltui mai putin daca ar cumpara de la un alt magazin. Singurul lucru care îi îngrijoreaza este faptul ca salariile nu mai cresc, asa cum au fost obisnuiti în ultima vreme”, observa psihoterapeutul Anda Pacurar. Este o gândire “paguboasa”, spune ea, aceea care nu tinteste altceva decât cresterea lefurilor. “Românul nu pune niciodata presiune pe el, sa-si recalculeze bugetul, sa elimine cheltuielile care nu sunt necesare”, completeaza psihoterapeutul. Ea crede ca vom iesi din inertia cheltuielilor exagerate abia la anul, când vom simti pe propria piele ce înseamna scaderea puterii de cumparare.

Chiar daca sapte din zece consumatori români admit ca situatia lor financiara nu este prea buna si ca nu îsi vor mai permite extravagante, 57% dintre acestia “au o perceptie buna sau foarte buna asupra finantelor pentru urmatoarele 12 luni”, precizeaza Sondajul Global de Evaluare a Încrederii Consumatorilor realizat de compania Nielsen în luna octombrie. În plus, abia doi din cinci români considera ca tara se afla în recesiune.

“Acest optimism exagerat e un semn de imaturitate si vine din obisnuinta românilor de a trai de pe o zi pe alta. Au sentimenul ca se vor descurca într-un fel sau altul la fel cum au procedat în alte momente mai dificile”, interpreteaza psihologul Ticu Constantin, conferentiar dr. la Facultatea de Psihologie a Universitatii “Al.I. Cuza” din Iasi. Românii refuza înca sa vada evidentele, iau o atitudine de negare, pentru ca “multi dintre ei au trecut anterior prin saracie si acum, când au obtinut conditii materiale mai bune, nu mai pot accepta ideea ca ar putea fi din nou saraci”, explica Anda Pacurar.

Sursa: Cotidianul

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu