Arvună
arvună, acont, avans.
arvuna, Reglementare în Noul Cod Civil; Noţiune. Funcţii. Condiţii de funcţionare; Efectele arvunei.
Reglementare în noul Cod Civil.
În cadrul aceleiaşi secţiuni dedicate executării prin echivalent (secţiunea a 4-a), legiuitorul a înţeles alături de clauza penală să reglementeze şi clauza de arvună, în art. 1544-1546 noul cod civil în vechiul Cod civil, clauzele de arvună erau reglementate în cadrul contractului de vânzare-cumpărare.
Noţiune. Funcţii. Condiţii de funcţionare.
Clauza de arvună este o stipulaţie contractuală cu funcţii diverse. Ea stabileşte ce se întâmplă cu o anumită sumă de bani sau cantitate de bunuri fungibile plătită de un contractant celuilalt, la momentul încheierii contractului. Astfel, arvuna este o stipulaţie contractuală în care se prevede că această sumă va fi restituită îndoit celeilalte părţi dacă nu se execută contractul din cauza părţii care a primit arvuna sau se reţine, dacă nu se execută contractul din cauza părţii care a plătit arvuna, precum şi în cazul special în care aceasta din urmă se dezice de încheierea contractului, dacă i s-a conferit acest drept [art. 1544 alin. (1) şi art. 1545
C. civ.].
Clauza de arvună poate avea rolul de a confirma încheierea contractului, caz în care suma de bani/cantitatea de bunuri fungibile avansată reprezintă semnul încheierii contractului şi constituie o parte a prestaţiei celui care a avansat-o (de exemplu, vânzătorul a achitat 10% din preţ cu ocazia încheierii contractului cu titlul de avans şi arvună). Clauza de arvună poate avea rolul de a permite dezicerea celui care a avansat arvuna (avansul va fi reţinut de promitentul-vânzător în schimbul dreptului de dezicere conferit promitentului-cumpărător). In sfârşit, clauza de arvună poate avea şi rolul de a penaliza pe una din părţi – cea care a plătit arvuna, pentru neîncheierea contractului -fie că nu se încheie contractul din culpa celui care a avansat arvuna sau din culpa celeilalte părţi, fie că partea care a avansat arvuna nu mai doreşte să încheie contractul, dezicându-se de el în temeiul unei clauze de arvună-dezicere. Aşadar, rolul penalizator al clauzei penale funcţionează în ambele ipoteze”, în pofida denumirilor marginale ale textelor din Codul civil: în prima situaţie, este vorba de o potenţială penalizare a ambelor părţi pentru neîncheierea contractului din culpă, în timp ce, în a doua situaţie, penalizarea priveşte neîncheierea contractului de către partea care a avansat arvuna pentru că s-a dezis (în acest caz, mai degrabă avem de a face cu o funcţie compensatorie aparte – este vorba de indemnizaţia de imobilizare a bunului pentru toată perioada de până în momentul invocării clauzei de dezicere.
La nivelul condiţiilor de validitate, reţinem că sunt valabile toate observaţiile pe care deja le-am făcut cu ocazia clauzei penale în legătură cu caracterul accesoriu al acesteia. Pe de altă parte, în mod parţial, regăsim în cazul arvunei şi condiţiile răspunderii contractuale. In primul rând, uneori este necesară condiţia culpei/vinovăţiei uneia dintre părţi (arvuna confirmatorie), alteori această condiţie nu este necesar să fie probată – culpa prezumată fiind legată de simpla dezicere de contract (arvuna-dezicere). Cu toate acestea, ipoteza imposibilităţii fortuite de executare înlătură efectele oricărei clauze de arvună, de unde se vede ataşamentul acesteia faţă de noţiunea de culpă. In ce priveşte prejudiciul (şi implicit raportul de cauzalitate), acesta nu este necesar să fie probat, întocmai ca şi în cazul clauzei penale. Partea care nu este în culpă sau „victima” dezicerii de contract, nu poate pretinde mărirea despăgubirii, după cum nici cealaltă parte nu poate solicita reducerea ei (totuşi cu excepţia citată deja în materie de clauză penală excesivă – art. 1541 noul Cod Civil, dar în niciun caz cu excepţia executării parţiale a obligaţiei principale).