Principiul tratamentului naţional

principiul tratamentului naţional, (în materia dreptului proprietăţii intelectuale), este consacrat în art. 2 din Convenţia de la Paris; potrivit acestui principiu, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale, cetăţenii oricărei ţări care face parte din Uniune vor beneficia în toate celelalte ţări ale Uniunii, de avantajele pe care legile respectivelor ţări le acordă în prezent şi le vor acorda în viitor naţionalilor, fară a fi încălcate drepturile speciale stabilite de către Convenţie.

Pe cale de consecinţă, resortisanţii vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi naţionalii şi de aceleaşi mijloace de apărare împotriva oricăror atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor. De asemenea, şi în cazul Convenţiei de la Berna există dispoziţii prin care străinul este asimilat cu naţionalul. Astfel, potrivit art. 5 al Convenţiei de la Berna, operele literare, artistice şi ştiinţifice ale resortisanţilor sunt supuse regimului stabilit pentru operele naţionale în ţările Uniunii, altele decât ţara de origine a operei. Reglementarea întinderii protecţiei, precum şi a mijloacelor procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale intelectuale îşi are sediul în legislaţia ţării în care se reclamă protecţia.