Probe dactilografice

probe dactilografice, materiale de comparaţie necesare identificării maşinii de scris. Sînt de două genuri : experimentale şi aşa-zise libere. Cele experimentale trebuie executate cu respectarea, pe cît posibil mai exactă a condiţiilor de dactilografiere a actului incriminat, folosindu-se acelaşi fel de hîrtie, aceeaşi panglică ş.a.m.d. Este indicat ca probele să fie scrise de un dactilograf de profesie şi să cuprindă întreg textul actului în litigiu, redat întocmai sub aspect topografic (plasarea textului în pagină, lungimea şi intervalul rîndurilor, spaţierea cuvintelor) şi ortografic (cu erorile pe care eventual le conţine).

Se vor reproduce, de asemenea, toate caracterele maşinii, în ordinea de pe claviatură, grupate în rînduri, aşezate unul sub altul. Se dactilografiază în acelaşi timp şi cîteva fraze, la intervale diferite, conform posibilităţilor maşinii respective, pentru a cunoaşte valoarea distanţei dintre rînduri. De la fiecare maşină se iau cîte 2 — 3 probe. Mai întîi se scrie la maşină în starea în care ea se află în momentul începerii operaţiei. Apoi se curăţă caracterele de impurităţi şi se execută o nouă probă. Se recomandă, de asemenea, şi o probă fără panglică, cu hîrtie copiativă neîntrebuinţată. Probele dactilografice libere, reprezentînd, de regulă, acte întocmite anterior celui în litigiu, depăşesc valoric pe cele experimentale, în special cînd sînt dactilografiate la aceeaşi dată ori la date foarte apropiate de aceea a întocmirii actului în litigiu.