Recurs

recurs, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile interesate sau procurorul pot solicita (instanţei de control judiciar) reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de apel. Desfăşurarea judecăţii în r. se concretizează în controlul exercitat de instanţa superioară asupra legalităţii hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată. R. reprezintă o fază posibilă, iar nu obligatorie a procesului civil; dacă părţile sau procurorul nu declară r. hotărârea rămâne irevocabilă prin expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac; r. constituie o garanţie a dreptului de apărare; pentru procuror r. se înfăţişează ca unul din mijloacele prin care acest organ de stat contribuie la supravegherea legalităţii în opera de înfăptuire a justiţiei; de asemenea, r. reprezintă un stimulent pentru instanţele inferioare în stabilirea adevărului şi respectarea legalităţii. Controlul judiciar exercitat pe calea r. vizează, în principal, legalitatea hotărârii atacate; r. declarat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de Codul de procedură civilă, instanţa având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele [v. şi motive de recurs; termen de recurs; procedura de judecată a recursului].

recurs (în dreptul penal) – cale ordinară de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Recursul se poate îndrepta, în principiu, împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti nedefinitive, pronunţate de instanţele de orice grad, inclusiv de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recursul poate fi declarat de procuror, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; de inculpat, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; de partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ceea ce priveşte latura penală; de partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă; de martor, de expert, interpret şi apărător, cu privire la cheltuielile judiciare ce li se cuvin; de orice persoană ale cărei interese legitime au fost săvârşite printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Termenul în care poate fi declarat recursul este stabilit legal şi calculat de la pronunţare pentru cei care au fost de faţă sau de la data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii în celelalte cazuri. Recursul se declară prin cerere scrisă ce se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, dar se poate declara şi oral, în care caz se încheie un proces-verbal despre aceasta. Până la expirarea termenului de recurs se poate renunţa expres la această cale de atac. De asemenea, părţile pot reveni asupra renunţării înăuntrul termenului pentru declararea recursului cu excepţia recursului privind latura civilă a cauzei. Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat. Recursul declarat în termen suspendă executarea hotărârii atacate atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, în afara cazurilor expres prevăzute de lege. Instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea în proces a recurentului, în aceste limite însă, instanţa examinează cauza sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, chiar în afara temeiurilor invocate. De asemenea, instanţa are obligaţia să examineze cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, dacă nu le creează o situaţie mai grea. Instanţa de recurs, verificând temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, poate să respingă recursul şi să menţină hotărârea, dacă recursul este tardiv (a fost introdus peste termenul legal) sau inadmisibil (declarat cu nerespectarea condiţiilor legale privind hotărârile supuse recursului sau calitatea persoanei care îl poate declara) ori neîntemeiat; să admită recursul şi să caseze hotărârea atacată, ca netemeinică şi nelegală. în acest ultim caz instanţa de recurs poate pronunţa achitarea sau încetarea procesului penal, poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs sau de către instanţa care a pronunţat hotărârea casată, în funcţie de cazurile de netemei-nicie ori de nelegalitate constatate. ~ peste termen – recurs pe care partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare îl poate declara după expirarea termenului de recurs, dar nu peste un interval suplimentar reglementat de lege de la data începerii executării pedepsei sau, după caz, a executării dispoziţiilor privitoare la despăgubirile civile. Recursul peste termen nu suspendă executarea hotărârii, însă instanţa de recurs poate dispune această suspendare. ~ în anulare – cale de atac extraordinară ce se exercită împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este exercitat în cazurile în care se constată că într-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă se regăsesc grave erori de fond: care au în vedere situaţia părţilor în proces, care influenţează numai situaţia condamnatului, cele semnalate în materia drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. ~ în interesul legii -cale extraordinară de atac în cadrul căreia procurorul general, direct, sau ministrul justiţiei prin intermediul procurorului general, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legilor penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării, să ceară înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor de recurs. Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite şi se aduc la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei. Aceste soluţii se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.